Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OLTCHIM. "Deşi situaţia este disperată liderii tac. Nu se ştie ale cui jocuri le fac"

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 februarie 2013 ·

Trei din cei 23 de muncitori care au intrat ingreva foamei în urmă cu patru zile au decis să renunţe în această dimineaţă la forma extremă de protest după ce în cursul zilei de ieri au leşinat şi au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Iniţial au refuzat tratamentul, erau decişi să meargă până la capăt. Dezamăgirea a fost cea care i-a convins. “Mă aşteptam ca după trei zile să ni se mai alăture colegi, să nu ne lase singuri. Nu există solidaritate, unitate!", spune Marin Ciolacul, grevistul diagnostigat cu hepatita B, primul care a ajuns la spital.

Greviştii sunt supăraţi şi dezamăgiţi că gestul lor este privit cu indiferenţă de mare parte a salariaţilor, care trec de două ori pe zi pe lângă cortul lor şi nici măcar nu se opresc să-i încurajeze sau să le aducă o cană cu ceai fierbinte, să se încălzească.

Marius Cârceag abia se ţine pe picioare, este palid şi încercănat, se învârte în cerc să nu îngheţe. La prima oră au trecut pe lângă el câteva sute de colegi care au intrat în tură. “Trec pe lângă mine şi nici nu se uită, parcă sunt un gunoi. Am crezut că în fiecare zi vom fi mai mulţi, dar nu, suntem tot mai puţin. Şi atunci pentru ce să mor, pentru ce să îmi las copilaşii orfani?", susţine grevistul.

Maria Ciolacu a fost scoasă cu targa din cortul greviştilor, n-o mai ţineau picioarele, corpul îi tremura. “Cu greu am convins-o să renunţe, este hipertensivă, a riscat mult că a stat patru zile în frig şi nemâncată , fără medicamente", susţine doctor Daniel Bratu.

Valerian Negrilă, de 45 de ani a leşinat pe scările prefecturii însă tot nu a renunţat. A dat semnătură că refuză tratamentul şi s-a intors lângă colegii săi. “Dacă renunţ acum înseamnă că totul a fost degeaba, mor aici", a declarat Valerian Negrilă.

De ieri, greviştii s-au împărţit în două tabere, 11 protestează pe scările prefecturii Vâlcea, iar n

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 12 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zelenski anunţă că summitul pentru pace din Elveţia va avea loc la 15-16 iunie şi avertizează că Putin va încerca să perturbe evenimentul. Kremlinul spune că nu vede rostul acestor discuţii la care Moscova nu a fost invitată

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Volodimir Zelenski consideră că liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, va încerca să perturbe Summitul Global pentru Pace, care va avea loc în Elveţia la mijlocul lunii iunie, deşi Rusia, care nu a fost invitată la eveniment, a declarat

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°