Mesajul a fost trimis. Multumesc!

10 CRIME RASISTE ŞOCHEAZĂ GERMANIA. Angela Merkel: "Este vorba de forma cea mai abjectă de extremism de dreapta"

Publicat in Gandul, luni 14 noiembrie 2011 ·

Doi suspecţi au fost arestaţi în Germania în cadrul unei anchete asupra unui grup neonazist suspectat de aproximativ zece crime în această ţară, a anunţat Parchetul federal, citat de AFP.

Aceste arestări intervin în timp ce o parte a presei şi mai mulţi oficiali politici îşi pun întrebări cu privire la eventuala implicare a serviciilor de informaţii, care ar fi folosit suspecţii ca informatori infiltraţi în mişcarea neonazistă.

"Rudele victimelor pot fi sigure că statul de drept va face tot posibilul pentru a afla substraturile acestei afaceri", a declarat duminică seara cancelarul german Angela Merkel pentru postul public de televiziune ARD.

"Este vorba fără îndoială de forma cea mai abjectă de extremism de dreapta şi faptul că aceasta se întâmplă în ţara noastră ne umple de ruşine", a declarat ea, cerând clarificarea acestui caz în numele victimelor.

Arestarea lui Holger G., în vârstă de 37 de ani, are loc după cea a lui Beate Z., în vârstă de 36 de ani, la dimiciliul căruia anchetatorii au găsit un pistol care a servit, potrivit analizelor balistice, la comiterea a nouă crime ale căror victime au fost cetăţeni străini, în restaurante unde se serveşte kebab, în perioada 2000-2006.

În cursul săptămânii, poliţia a confiscat un alt pistol, arma de serviciu a unui poliţist ucis cu un glonţ în cap în 2007 la Heilbronn (sud-vest), o crimă care nu a fost elucidată până în prezent.

Această armă a fost descoperită în rulota a doi bărbaţi, Uwe B. şi Uwe M., prieteni vechi ai lui Beate Z. în cadrul mişcării neonaziste, găsiţi morţi în vehiculul lor.

Holger G. este suspectat că face parte din grupul intitulat "Clandestinitate naţional-socialistă" (NSU), căruia i-ar fi aparţinut şi ceilalţi trei bărbaţi.

Acesta le-ar fi oferit susţinere logistică, permiţându-le să folosească paşaportul şi permisul său de conducere, iar anchetatorii

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°