Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldatul dispărut a fost condamnat la şase luni de închisoare

Publicat in Adevarul, luni 30 noiembrie 2009 ·

Gheorghe Raescu, militarul dispărut în urmă cu jumătate de an, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus băut şi şi-a rănit un prieten care era în maşină.

Gheorghe Răescu, soldatul în vârstă de 25 de ani care a luptat în Irak şi a dispărut fără urmă în iunie din Timişoara după ce şi-a pierdut banii la ruletă, a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Militarul a fost trimis în judecată de procurori la începutul lunii aprilie, pentru că a condus băut, iar la prima înfăţişare în faţa instanţei soldatul şi-a recunoscut fapta şi a susţinut că regretă gestul, potrivit procurorilor.

El a fost condamnat la şase luni după gratii, însă pe pedeapsa i-a fost suspendată de Judecătoria Deta. El trebuie să plătească statului 500 de lei cheltuieli de judecată, dintre care 127 de lei reprezintă preţul analizelor efectuare pentru realizarea alcoolemiei. Dacă el comite o altă infracţiune în următorii doi ani şi jumătate, el riscă să îşi petreacă cele şase luni după gratii. „Legea spune foarte clar că în cazul în care un militar nu se prezintă la datorie, în termen de 24 de ore de la dispariţia sa de la post este declarat dezertor. Noi am amânat acest deznodământ când am putut, însă legea e una pentru toti.

La 30 de zile de la dispariţie, Gheorghe Raescu a fost dat în consemn în întreaga ţară, fiind considerat dezertor”, a declarat Cristian Dinulică, fostul comandant al batalionului “Scorpionii Galbeni”. Raescu riscă astfel doar pentru dezertarea o pedepasă cuprinsă între unu şi cinci ani sau amendă, la care se adaugă cele şase luni de închisoare pentru conducere fără permis.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum 21 minute
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 15 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum o ora
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum o ora
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 9 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 9 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/17°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°