Este oficial: populaţia României este de 19.042.936 de persoane. În afară de acestea, alte două milioane de cetăţeni trăiesc şi muncesc în străinătate.
Populaţia stabilă, cea care se ia în considerare la elaborarea bugetelor, la distribuirea de fonduri naţionale sau europene, este de 19 milioane, potrivit datelor provizorii date publicităţii ieri de către Institutul Naţional de Statistică. Este cam acelaşi număr de locuitori care exista şi în 1966. Cu o mare deosebire: atunci, populaţia stabilă îi cuprindea pe toţi cetăţenii români, acum doar pe cei care se aflau în ţară de mai mult de 12 luni.
Prima numărare a „căpşunarilor"
Este pima dată când România şi-a numărat „căpşunarii" , aşa cum stabilea directiva europeană după care sunt realizate toate recensămintele europene. Rezultatele se apropie oarecum de cifrele vehiculate de diferite institute şi de estimarea Eurostat, care spunea că sunt aproape 3 milioane de români care lucrează în Uniune. Dacă aceşti „căpşunari" au plecat de mai mult de 12 luni, nu mai intră în populaţia stabiă a României, ci în cea a statului unde muncesc şi trăiesc.
Diferenţa dintre estimarea de aproape 3 milioane şi cele 2,3 milioane de persoane surprinse la recensământ se regăseşte parţial în categoria persoanelor absente temporar -658.887 de români, potrivit rezultatelor INS. Ei sunt români plecaţi pentru mai puţin de 12 luni, de exemplu pe contracte temporare. Cel puţin aşa au declarat rudele găsite la domiciliu.
După cum s-a relatat în timpul perioadei de recenzare, au existat tot felul de campanii, coordonate de primari sau diferite organizaţii, pentru a-i convinge pe oameni să spună că rudele lor din străinătate au plecat de mai puţin de un an şi pentru doar câteva luni.
Populaţia României a scăzut cu 2.311.460
Anul trecut, la 1 iulie, populaţia de la INS era de