Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat, azi, 10 septembrie, ca posibilele proteste anuntate de Coalitia Profesionistilor din Sistemul Sanitar nu se justifica si nu au temei real, atata timp cat MS a pus in dezbatere publica un pachet de legi, si a precizat ca asteapta toti partenerii la dialog. Eugen Nicolaescu a mai spus ca invita toate partile cu responsabilitati in sistemul sanitar la discutii si dezbateri si solicita ca orice manifestare a personalului medical sa nu-i afecteze pe pacienti.
"Fac apel la responsabilitate si echilibru", a solicitat Nicolaescu. El a mai spus ca, incepand de sambata, conducerea Ministerului Sanatatii (MS) va fi disponibila pentru orice dialog solicitat. Nicolaescu a precizat ca ii asteapta pe profesionistii din sistemul sanitar abia de sambata pentru ca miercuri trebuie sa participe la sedinta Consiliului de Administratie al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) si apoi la sedinta de Guvern, iar joi si vineri este plecat la dezbateri organizate in Iasi, Bacau, Piatra Neamt, Focsani si Buzau.
Ministrul a mai spus ca au fost organizate deja patru dezbateri regionale cu sute de profesionisti din sistem, alte trei sunt deja programate, iar la sfarsitul lunii septembrie sunt prevazute alte runde de discutii cu Colegiul Medicilor din Romania, Colegiul Farmacistilor, asociatii de medici si pacienti, sindicate si manageri de spitale.
Eugen Nicolaescu a dat asigurari ca, la nivelul ministerului, se analizeaza toate propunerile primite si a amintit ca, inca de la inceputul mandatului, a atras atentia faptului ca reforma sistemului sanitar se poate face doar cu ampla consultare. Declaratiile lui Nicolaescu vin dupa ce reprezentantii Coalitiei profesionistilor din sistemul de sanatate au anuntat, in 6 septembrie, masurile de protest care vor avea loc in perioada urmatoare.
As