Scriitoarea canadiană de origine vietnameză Kim Thúy a lansat săptămîna trecută la Gaudeamus romanul Ru, apărut la Editura Spandugino, în traducerea Alinei Șeremet. Cartea a fost deja tradusă în mai multe limbi și a primit numeroase distincții, printre care Premiul RTL-Lire, Marele Premiu al Salonului de Carte de la Montréal și Premiul Mondello pentru multiculturalitate. Îți amintești momentul în care ai început să scrii? Cred că a început cu numele meu, Kim Ly. Multă vreme m-am numit doar Kim Ly. De ce spui doar Kim Ly? Tata se numea Ly Thanh Le, iar mama Ly Kim Thúy. Mult timp am ales să mă numesc doar Kim Ly, pentru că era ușor de pronunțat și îți oferea un anume anonimat, nu puteai spune de unde anume, din ce țară vin. Thúy este, de fapt, prenumele meu. Acasă, toate fetele se numesc Kim cutare. Să înțeleg că toate prenumele fetelor sînt precedate de Kim? Nu în toate familiile. În mai multe familii, dar la noi acasă Kim însoțește toate prenumele fetelor. Kim și ceva după. Cînd m-am apucat de scris mi-am pus întrebarea asta legată de nume. E aproape o chestiune identitară. Kim Thúy este numele meu de scriitor, iar Kim Ly este numele meu profesional, de avocat. Dar cînd ai pus prima frază pe hîrtie, îți aduci aminte cum a venit spre tine? Nu, pentru că scriam tot timpul. De multe ori, adormeam la semafor (pe atunci țineam restaurantul și lucram foarte mult), așteptînd să se facă verde. Dacă treceau mai mult de două secunde fără să fac nimic, adormeam și riscam să fac accidente în lanț. Așa că m-am apucat să scriu ca să rămîn trează la stopuri. Scriam pe un carnețel, la sfîrșitul paginilor. Și acum fac la fel, scriu pe carnețele. Nu-i ușor să vorbești despre tragediile refugiaților, despre dramele familiei. Totuși, ai găsit tonul just și delicatețea care se impune. Vorbești despre ele cu simplitate și le strecori în povestire fără ostentație. Cum s-a întîmplat