Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brazii ieftini de la Kronstadt s-au vândut în câteva minute

Publicat in Adevarul, luni 19 decembrie 2011 ·

Cei 150 de brazi aduşi astăzi în Piaţa Sfatului de Regia Pădurilor Kronstadt s-au vândut în câteva minute. Asta pentru că preţurile au fost între 10 şi 30 de lei.

Toată săptămâna în Piaţa Sfatului se vor aduce câte 150 de brazi în fiecare zi. Dacă vrei să prindeţi un brad ieftin ar bine să fiţi de dimineaţă în zonă.

„Au fost tăiaţi 700 de brazi, din care 100 au fost donaţi la şcoli, grădiniţe şi creşe. La brazii tăiaţi de noi se adaugă şi cei proveniţi din confiscări, în jur de 500, astfel că, în total, vom scoate la vânzare 1.100 de brazi. Preţurile sunt la fel ca anul trecut fiindcă noi nu vrem să ne îmbogăţim. Este pădurea municipiului Braşov şi important este ca oamenii să aibă cu ce să petreacă", a spus directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu.

Citeşte aici cât costă brazii în celelalte pieţe din Braşov

Un brăduţ cu o înălţime cuprinsă între 0,7 şi 1,5 metri poate fi cumpărat cu 10 lei, unul cu o înălţime cuprinsă între 1,2 şi 2,5 metri va costa 20 de lei, iar un brad înalt de 2,5 metri va putea fi cumpărat cu 30 de lei.

Brazii în ghiveci, o alternativă

Direcţia Locală a Pădurilor Kronstadt scoate la vânzare şi brazi în ghiveci, care vor costa 70 de lei, dar numărul lor va fi mai mic decât anul trecut. „Vom aduce şi coroniţe de brad, care se vor vinde cu patru lei bucata şi vom vinde şi crengi de brad, zece bucăţi la un leu. Anul acesta vom oferi gratuit şi vâsc, ce provine din confiscări", a mai spus Dan Olteanu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 6 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 8 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°