Franţa şi Germania, sprijinite celelalte state ale Uniunii Europene, au lansat o iniţiativă pentru a solicita Statelor Unite discuţii, până la sfârşitul lui 2013, pe tema dezvăluirilor privind spionajul american în Europa, a anunţat preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.
„Franţa şi Germania vor să încerca să stabilească un contact bilateral cu Statele Unite, pentru a găsi un compromis până la sfârşitul acestui an”, cu privire la activităţile serviciilor secrete, a declarat Herman Van Rompuy., într-o conferinţă de presă, la sfârşitul primei zile de desfăşurare a summit-ului Consiliului European la Bruxelles
De asemenea, cancelarul Germaniei a cerut „refacerea încrederii”. „Un cod de conduită înseamnă să nu asculţi pe cineva cu care te întâlneşti în cadrul reuniunilor internaţionale”, a declarat liderul de la Berlin.
Herman Van Rompuy a precizat că iniţiativa celor două ţări a fost prezentat tuturor statelor prezent, toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene acceptând textul, adăugând, în acelaşi timp, că alte state vor putea "să se alăture acestei iniţiative".
Declaraţia comună a celor 28 de state membre ale UE este axată pe chestiunea spionajului şi a culegerii de informaţii. „Aceasta (n.r. – declaraţia) subliniază relaţia strânsă dintre Europa şi Statele Unite şi valoarea acestui parteneriat. Şi-au exprimat convingerea (n.r. – statele membre ale UE) că parteneriatul se bazează pe respect şi pe încredere reciprocă, inclusiv în ceea ce priveşte muncă şi cooperarea serviciilor secrete”.
Cele două 28 de stat semnatare subliniază că în condiţiile actuale „culegerea de informaţii este un element vital în lupta împotriva terorismului. Acest lucru se aplică şi ţărilor europene, precum şi relaţiilor cu Statele Unite. Lipsa de încredere poate prejudicia cooperare necesară în domeniul culegerii de informaţii”.
Herman