Nicolae Clinciu a obţinut cel de-al treilea mandat de primar, după ce 1.400 de localnici i-au acordat votul de încredere
Nicolae Clinciu ( foto) (PSD) a fost declarat câştigător, la scrutinul de duminica trecută obţinând astfel cel de-al treilea mandat de edil. Astfel, conform datelor oficiale ale Biroului
Electoral Judeţean (BEJ) Braşov, edilul şi-a păstrat fotoliul, după ce a obţinut 1.400 de voturi (47,28%), dintre cele 2.961 valabil exprimate. El a fost urmat de principalul său contracandidat Ioniţă Mircea Manea (PNL), cu 1.303 voturi (44%) şi de Gheorghe Dănuţ Darie, cu 201 voturi (6,79%). Ceilalţi şase candidaţi au obţinut un număr infim de voturi, bătălia dându-se de fapt între candidaţii PSD şi PNL, care şi-au făcută publică rivalitatea în cele două campanii electorale.
Prezenţa la vot a fost la acest tur mai mare, de 76,94%, pe 10 iunie, doar 2.885 de alegători, dintre cei 3.901 cu drept de vot, trecând pe la urne.
Moieciul a fost singura localitate din Braşov, unde, Biroul Electoral Central a decis să repete alegerile ca urmare a unei contestaţii, diferenţa dintre candidatul PSD şi cel al PNL fiind de doar 2 voturi. Nicolae Clinciu a obţinut cel de-al treilea mandat de primar, după ce 1.400 de localnici i-au acordat votul de încredere
Nicolae Clinciu ( foto) (PSD) a fost declarat câştigător, la scrutinul de duminica trecută obţinând astfel cel de-al treilea mandat de edil. Astfel, conform datelor oficiale ale Biroului
Electoral Judeţean (BEJ) Braşov, edilul şi-a păstrat fotoliul, după ce a obţinut 1.400 de voturi (47,28%), dintre cele 2.961 valabil exprimate. El a fost urmat de principalul său contracandidat Ioniţă Mircea Manea (PNL), cu 1.303 voturi (44%) şi de Gheorghe Dănuţ Darie, cu 201 voturi (6,79%). Ceilalţi şase candidaţi au obţinut un număr infim de voturi, bătălia dâ