Practicanta descoperă pas cu pas, semnificaţiile profunde ale ceremoniei ceaiului

Armonia, respectul, liniştea şi puritatea – principiile de bază

„Nu există mişcare goală de sens în ce­remonia ceaiu­lui. Toate au un în­ţeles. Acorzi o incredibil de mare atenţie către cele mai mici detalii: cum ridici bolul de jos până sus, cum ţii degetele pe obiect, cum mânuieşti ustensilele, cum păşeşti. Un obiect nu se ridică oricum: dacă e uşor, îl ridici de ca şi cum ar fi greu şi invers. Nu ai voie să iei un obiect doar cu mâna întinsă, ci trebuie să te îndrepţi către el cu tot corpul, ca şi cum ai dărui din inimă. La fel, păşeşti pe tatami ca şi cum greutatea ta ar fi sub tălpi, iar tu ai fi uşor”, explică Cristina câteva dintre principii.

A devenit pasionată de ceremonia ceaiului şi de cultura japoneză dintr-o întâmplare. Cu câţiva ani în urmă, a venit la o demonstraţie, pe care o ţinea o prietenă de-a ei, studentă la limba japoneză. Nu ştia nimic despre asta, ba chiar şi Japonia îi era foarte străină. Dar i-a plăcut. Aşa i-a venit ideea de a învăţa mai multe despre ceremonia ceaiului.

Timp de un an şi jumătate, a mers la cursuri la Casa de Cultură a Studenţilor. „Înveţi, pe de o parte, să faci ceaiul, iar pe de altă parte, să fii oaspete. Ceremonia, în sine, constă în a face ceai, dar trebuie res­pectată o anumită etichetă: pre­găteşti ceaiul, cureţi ustensilele – ceea ce, simbolic, înseamnă că le purifici, faci ceaiul efectiv şi apoi îl oferi oaspeţilor. E foarte important ce legătură stabileşti cu oaspetele.

Totul trebuie să fie cât mai simplu, în timpul ceremoniei.” Ceremonia are loc pe un spaţiu foarte restrâns, pe jos fiind aşezate tatami – rogojini fă­cute din fibre de orez. Atât cel care face demonstraţia, cât şi oaspeţii stau în poziţia seiza – cu picioarele sub trup. Totul se petrece în linişte. Cristina a învă­ţat toate aceste lucruri,