Parerea unora este ca in Sfanta Zi a Ajunului de Paste, zi in care orele parca se scurg mai repede catre clipa de taina a Invierii, conflictele majore s-ar cadea sa inceteze, patimile marunte sa se stinga, chiar si presa ar trebui sa intre in vacanta, iar iertarea sa coboare spre sufletele pacatosilor.
Cu toata frumusetea, profunzimea si maretia acestui gand crestinesc, o asemenea blandete mi se pare excesiva si, pe alocuri, chiar in contradictie cu invataturile Mantuitorului si cu preceptele biblice. Iisus i-a izgonit pe zarafi si negustori din templu in zi de sarbatoare. Orice ragaz dat marsaviei, furtului, vicleniei, uneltirilor si crimei poate fi platit scump de umanitate. Lucru pe care El nu l-a dorit.
Daca coboram in cronici, exista o pilda istorica a consecintelor unei slabiri de vigilenta pe timp de Sfinte Sarbatori si poate n-ar fi lipsita de interes cunoasterea unui astfel de exemplu si chiar trimiterea la reactualizare in vremile noastre.
Asadar, pe timpul uneia dintre primele cruciade, o parte a ostii crestine ajunsese, in plina Saptamana a Patimilor, undeva in apropierea Sfintei Cetati a Ierusalimului. In acele timpuri de demult, cand comunicatiile erau atat de dificile, nespus de util ar fi fost ca ostenii in cauza sa poata stabili modalitatea jonctiunii cu grosul armatei cruciate, astfel incat fortele unite ale crestinatatii sa nu poata fi lovite separat si invinse de armatele paginilor, iar Locurile Sfinte sa poata scapa de sub robia semilunei. Numai ca seful corpului de oaste cruciat (dupa unele izvoare, Baudouin de Flandra, dupa altele, Guillaume de Poitou), cavaler plin de piosenie si credinta, a hotarat sa lase laicele treburi dupa savarsirea Sfantului Paste. La ordinul sau corturile s-au intins cat ai clipi din ochi, ostenii inzauati au descalecat, focurile s-au aprins si s-a pregatit totul pentru sarbatoarea Invierii D
