Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi probleme în familia Sarkozy?

Publicat in Gandul, vineri 20 aprilie 2007 ·

Candidatul Extremei Drepte la prezidenţialele din Franţa, Jean-Marie Le Pen, declara, recent, într-un interviu, că „i se pare curios că presa nu se interesează mai îndeaproape de soarta doamnei Sarkozy care, în definitiv, ar putea deveni prima doamnă a Franţei”. Le Pen dădea glas, în stilul său brutal, zvonurilor tot mai insistente care circulă în mediile politice franceze despre o nouă ruptură în relaţia dintre candidatul dreptei, Nicolas Sarkozy, şi soţia sa Cecilia. Cu discreţia-i binecunoscută, presa franceză evită să cerceteze vieţile private ale oamenilor politici, de aceea zvonurile au rămas strict în versiune orală. Jurnaliştii care acoperă campania electorală franceză nu se pot împiedica, însă, să remarce absenţa totală a doamnei Sarkozy de la apariţiile publice ale soţului său în ultimele săptămâni. Nici măcar în week-endul prelungit de Paşte, folosit de candidaţii la preşedinţie drept un bun prilej de mitinguri electorale, doamna Sarkozy nu s-a arătat, aşa cum remarcă „Le Monde”. Absenţa pare cu atât mai stranie, cu cât Cecilia Sarkozy este considerată a fi persoana în care soţul ei are cea mai mare încredere, un fel de „geniu din umbră” al campaniei sale electorale, cea căreia i se datorează „umanizarea” candidatului dreptei, cea care l-a ajutat să atragă voturi din rândul unor pături sociale în general ostile discursului său iniţial, apreciat deseori ca fiind prea dur. Conştientă că afişarea candidaţilor alături de familie atrage simpatia alegătorilor, Cecilia a ştiut, până acum, când să apară alături de soţul ei la întâlniri electorale şi când să evite luminile reflectoarelor. Faptul că nu a mai fost văzută pe nicăieri, în ultimele săptămâni, a intrigat pe multă lume, mai ales că se ştie că ultimele zile ale campaniei electorale sunt cruciale pentru victoria unui candidat. Jurnaliştii sunt cu atât mai intrigaţi, cu cât Cecilia Sarkozy şi-a mai pără

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 54 minute
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum o ora
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 10 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 5 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 2 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 3 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

Erdogan a amânat întâlnirea cu Biden. Ar fi fost prima vizită a președintelui Turciei la Casa Albă după mulți ani

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, ar fi trebuit să se întâlnească cu Joe Biden la Casa Albă, în ziua de 9 mai, dar a amânat vizita, transmit vineri, 26 aprilie, Reuters şi AFP, citând oficiali turci care au solicitat anonimatul. O nouă dată v

Vremea

București
acum

12°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

vin.

9°/13°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

vin.

10°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
Timisoara
acum

vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°