Françoise Hollande, canditatul Partidului Socialist pentru alegerile prezindenţiale din Franţa, principalul oponent al lui Nicolas Sarkozy, a declarat în cadrul unei întâlniri cu electoratul că principalul său adversar este industria bancară.
Ieri după-amiază, la un meeting electoral, candidatul socialist a declarat că obiectivul pe care intenţionează să îl pună în aplicare în cazul în care devine preşedinte este crearea unui nou tratat franco-german. Tratatul, care urmează a influenţa şi celelalte ţări ale U.E., este direcţionat către răsturnarea „dominaţiei finanţelor” şi reorientarea Europei către creştere economică şi proiecte industriale mari, relatează Financial Times.
„Adevăratul meu adversar nu are un nume, nu are chip, nici partid. Nu îşi depune candidatura, însă guvernează. Adevăratul meu adversar este lumea finanţelor”, a declarat François Hollande. Referindu-se la „darurile fiscale” înmânate industriei financiare în timpul crizei zonei euro şi la creşterea inechităţii sociale în Franţa, a spus: Totul a fost retrogradat – nu doar ratingul financiar”.
Hollande contra „noii aristocraţii”
O altă măsură pe care candidatul socialist promite să o pună în aplicare constă în separarea investiţiilor de celelalte activităţi ale băncilor, interzicerea apelului la paradisuri fiscale şi instituirea unei agenţii „publice” de rating financiar.
François Hollande a atacat clasa celor foarte bogaţi, „noua aristocraţie”. Măsuri în lupta împotriva „dominanţei financiare” sunt creşterea impozitelor pentru cei cu venituri mai mari de 150.000 euro pe an şi introducerea unei taxe pe tranzacţii.
Citeste aici despre taxa franceza pe tranzactii
„Preşedintele care va lichida privilegiul”
În acelaşi discurs, despre care consilierii canditatului spun că l-a scris singur în weekend, Françoise Hollande răspunde aşte