Saptamana asta ne pasa de presa. Asa functioneaza lumea: are loc in medie un viol pe zi intr-un oras, dar numai la unul, cand victima e de-a noastra, devenim toti constienti de asta si nu se mai vorbeste o saptamana despre altceva.
Dati-mi voie azi sa explic istoric si institutional de ce presa noastra e unde e. Nu o fac prima oara. Ca dincolo de ticalosie, securisti, cristoi, tuci si asa mai departe exista doua explicatii fundamentale. si cateva fapte istorice.
Prima explicatie a situatiei presei romanesti se refera la momentul aparitiei ei – as putea spune inventarea cand imi amintesc de aventurile noastre, cum am tiparit noi pe credit pe 22 decembrie Opinia studenteasca pe rezerva de hartie din tipografie a ziarului partidului Flacara Iasului si cum mi-am scris editorialul in noaptea mea de garda la urgente de Craciunul anului 1989, noaptea cand a fost impuscat Ceausescu si nu mai aveam nici un tub de oxigen.
1989, asta era cam tarziu insa ca sa inventezi o presa libera in viata unei natiuni, chiar daca in ea eram destui tineri dedicati si chiar ceva adulti care la acea vreme credeau ca se poate – Bacanu, Nistorescu, Rosca Stanescu, Tanase. Nu stiam nici unul dintre noi atunci, dar nu mai era mult pana sa se inventeze Internetul. In 1990, manati de pasiunea libertatii, am facut tiraj de 100.000 de copii la 22, revista foarte intelectuala, cu o pauza de mineri, si credeam ca o sa o tinem asa vesnic. Presa era toata de calitate: la Tineretul Liber si Adevarul, ziare comunistoide, se rasculau alde Cristian Tudor Popescu si parea ca vin si ei in partea libera a presei. Dar nu a durat mult. Cu tabloidizarea lui Cristoiu si inventarea unor ziare ca Infractorul, noroiul s-a intins repede. La fel, falimentul. Am fost martor – si participant – la prabusirea presei noastre cu adevarat libere, cea care nu traia din santaj si publicitate de stat. I
