Foto: Cristian Crisbăşan Reveillon: o cină festivă, ceremonioasă, de lux culinar, de eleganţă şi stil, care începe mai târziu şi se continuă mult după miezul nopţii. Cuvântul îşi are originea în cuvântul francez „reveil”, care înseamnă a sta treaz atunci când se presupune că ar trebui să dormi. Şi da, în multe culturi şi ţări a devenit un mod de a celebra Crăciunul şi noaptea Anului Nou.
Stăteam într-o parte, aşa, în seara de 31 decembrie 2011 la reveillon-ul meu şi priveam la televizor, la revelionul lor. Ne-am uitat cu toţii un timp, ne-am amuzat, am criticat, am înjurat şi apoi am ignorat micul ecran cu totul.
Mi-am dat seama că, indiferent cât de mult s-a dezvoltat televiziunea în România, nu este nimeni, deocamdată, în stare să producă un show de entertainment de calitate, memorabil, care să ţină, entuziast, lumea trează în noaptea dintre ani. Deşi televiziunile noastre au produs, de-a lungul timpului, şi programe de calitate, se pare că un spectacol TV bun de revelion este o ţintă peste puterile lor.
De câţiva ani există două reţete de show, care se combină între ele, în programe. Se produce un show în studio şi un alt show într-o piaţă din oraş şi ambele se transmit alternativ. În studio avem o scenă mare, cu un decor kitsch prin care se perindă câteva ore – „producându-se” în episoade consecutive – tot felul de personaje „artistice” (în marea majoritate din domeniul muzicii şi dansului). În piaţă avem altă scenă mare pe care se dau concerte: muzică, dansatori, jocuri de lumini sofisticate şi, la 12 noaptea, numărătoarea inversă urmată de focurile de artificii.
Publicul stă în picioare, cântă, dansează, fumează, mănâncă şi se alcoolizează. Nu este un spectacol de Reveillon, ci un concert-maraton dat în noaptea de revelion.
În show-ul din studio avem o galerie de personaje stridente, false, pestriţe şi de prost gust, care se chin
