Circulaţia automarfarelor este interzisă pe teritoriul Ungariei astăzi până la, ora 23.00, dar şi în perioada 16 martie, ora 23.00 – 17 martie, ora 23.00.
Reprezentanţii autorităţilor de frontieră ungare spun că în aceste zile va fi restricţionată circulaţia tuturor automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepţia celor care transportă animale vii şi produse perisabile. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că, în data de 15 martie, în Ungaria, este sărbătorită Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, aceasta fiind declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
În aceste condiţii, autorităţile de frontieră vor efectua, în această perioadă, controlul comun pentru ieşirea din România (respectiv intrarea în Ungaria) pentru acest tip de mijloace de transport. Însă, conform legislaţiei statului ungar, şoferii automarfarelor vor avea obligaţia să staţioneze în parcările special amenajate, până la încheierea perioadei de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice.
„Poliţiştii de frontieră români cooperează cu autorităţile de frontieră din Ungaria, în vederea stabilirii măsurilor comune necesare asigurării unor control operativ pentru acest tip de mijloace de transport (ex. redirectionarea TIR-urilor spre toate punctele de frontiera de la graniţa comună)“, spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.