Recunosc, nu am citit foarte multe despre profesoara anchetată pentru că ar fi pretins cadouri de la elevi. Povestea îmi era prea familiară, aşa cum sunt convinsă că le este multora dintre noi şi, printre altele, mi-a reînviat amintirea celei poreclite de noi, elevii, „Cruella“.
Când am întâlnit-o întâia dată pe Cruella, ne-a uimit, în primul rând, felul în care tuşul negru i se întindea de la colţul ochiului până spre tâmple şi fardul negru ca tăciunele care îi acoperea pleoapele. I-am zărit abia mai târziu inelele care îi împodobeau fiecare deget, în momentul în care şi-a trecut mâna prin părul alb, cu şuviţe negre. Porecla i se potrivea ca turnată, ba parcă o umaniza întrucâtva.
Cruella nu preda vreuna dintre materiile care să ne dea bătăi de cap. Pentru noi, elevii, care abia trecuserăm de venerabila vârstă de 11 ani, Educaţia Tehnologică avea, însă, o rezonanţă deosebită. Abia când am deschis manualul am descoperit că aveam să tocim, pentru examenul pe care îl anunţase la o săptămână distanţă, despre rasele de bovine, ovine şi alte creaturi ale Domnului, lucruri necunoscute nouă, de vreme ce carnea de vită nu menţionează rasa pe etichetă.
Cruella, ţin minte, nu se încadra cu brio în galeria profesorilor care împânzeau, zi de zi, cancelaria. Stridenţa ei nu se potrivea nici cu fineţea profesoarei de geografie, nici cu sobrietatea celei de matematică. Spre deosebire de alţi dascăli, care au lăsat în urma lor amintiri calde, numele Cruellei îmi evocă, până astăzi, o dâră puternică de parfum înecăcios.
Intriga
Nimeni nu ştia cum a ajuns Cruella să fie dascăl. Gurile rele spuneau, însă, că nu e bine „să te pui”, cu ea, pentru că soţul avea o funcţie „cu greutate”. E unul dintre motivele pentru care, în cele din urmă, profesoara noastră a fost absolvită de orice vină în momentul în care a pretins cadouri de la elevi.
Nu vă imaginaţ