Eu am loc de tine, stilul tău de viaţă nu mă deranjează şi nu mă afectează. Poţi să trăieşti liniştit dacă nu eşti hoţ, asasin, corupt, terorist, agresiv, violent, tiran, pedofil, violator, dealer de droguri, bolnav mintal sau unul care îşi trage plăcerea din a mutila animale a face rău oamenilor. Sau dacă nu te urci beat la volan. În rest, părerile, opiniile, convingerile tale, te privesc numai pe tine şi gaşca ta de prieteni şi rude. Nu te judec, nu vreau să te convertesc, nu trebuie să fim de acord, nu trebuie să ieşim la bere, nu ai de ce să "te bagi în seamă" cu mine. Eu cred că ajunge ă ne dăm bună ziua, în mod civilizat.
Atunci, tu de ce nu ai loc de mine? Că dau un exemplu "greşit" copiilor tăi? Ei bine, este responsabilitatea ta să-i educi cum crezi tu că este corect şi adevărat. Dar, în primul rând, învaţă-i ca atunci când vor deveni adulţi să-i lase în pace pe cei diferiţi - dacă nu vor să-i cunoască şi să-i înţeleagă - pe cei care cred altceva decât voi şi familia voastră. Adică pe copiii mei. Şi copiii lor şi urmaşii acestora.
Ce te deranjează în fond? Că nu sunt religios ca tine? Că nu cred sau cred - dar altfel sau în altceva? Că nu mă îmbrac ca tine? Că nu iubesc ca tine? Te oftici cumva că poate eu am curajul să-mi asum nişte chestii pe care le faci şi tu - ruşinat şi transpirat şi cu perdelele trase, culpabilizând - condamnându-mă apoi public şi ipocrit pe mine? Ai o problemă că am altă culoare de piele? Că am părul lung? Că mă îmbrac în negru? Că ascult altă muzică? Tu ai mereu probleme, singura mea problemă este că tu ai o problemă cu mine.
De ce trebuie să faci mereu ordine, convins ă numai tu ai dreptate şi că lucrurile nu pot fi decât într-un fel şi că adevărul este doar al tău? De ce vrei să-mi impui normele şi ideile tale? Eu nu fac asta cu tine, noi nu facem asta cu voi.
De ce te simţi atacat că eu mă ap
