Putini poeti n-au publicat la viata lor si "din alea": deliruri cu ritm si rima inchinate ocazional carmaciului, partidului, patriei si unor zile festive.

Unul insa a publicat numai si numai "din alea". Cu sutele, in ziare, in reviste si volume. Culegerilor de versuri patriotice si de slava li se zicea, oarecum codificat, plachete. Criticii, care primeau ordin sa le consemneze, procedau la o discreta dezaprobare numindu-le altcumva decat carti. In lumea scriitorilor, poetul care scria "numai din alea" era tratat cu deferenta ipocrita cu care societatea ii accepta pe vidanjori: cineva era sortit s-o faca. Intr-un fel, poetul care scria la comanda, dar si de buna voie ode si omagii "din alea" se bucura de statutul celui care, din motive doar de el stiute, ii scutea de niste probleme de constiinta pe poetii care "mai scriau si din alea". El ilustra diferenta dintre a scrie - de nevoie, obligat sau intr-un moment de slabiciune - si "din alea" si deprinderea de a le scrie tot timpul - din viciu, din lacomie sau poate din placerea de a te sti ocolit de toata lumea. Masochismul are nenumarate manifestari, iar abnegatia cu care unii se definesc ca slugi e o forma artistica de masochism. Poetul de care pomenesc a tiparit vreo treizeci de "plachete". Daca nu se petrecea rasturnarea din decembrie, ar fi continuat sa mai semneze cateva. Ar fi interesant de stiut ce-a fost in capul lui, dar poetul e retras, nu frecventeaza carciumile culturale, nu mai scrie sau poate scrie, dar nu mai publica, iar cand are cate o treaba la Casa Presei Libere umbla grabit, acum il vezi si nu e. Are un aer de ciumat, desi numarul celor care-l recunosc e tot mai redus. La drept vorbind, omul nu e un caz. Lumea are prea multe griji, ca sa se mai gandeasca si la ale lui. Si apoi, la cati poeti care au scris din belsug si "din alea" tin acum prim-planul vietii publice, unul mai mult sau mai putin