Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francizele ieftine, cele mai căutate pe timp de criză

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 30 decembrie 2010 ·

Să pună la bătaie o sumă mai mică de 10.000 de euro şi să înceapă lucrul cât mai repede posibil. Aceste două principii i-au ghidat pe investitorii în francize în anul care se încheie. Sursa: ARHIVA EVZ

Franciza rămâne o reţetă bună de afaceri şi pe timp de criză. Ceea ce s-a schimbat din cauza dificultăţilor economice sunt preferinţele întreprinzătorilor români în acest domeniu. Astfel, dacă până acum doi ani ei erau atraşi de branduri străine, "acum se caută afacerile pentru care nu se scot prea mulţi bani din buzunare şi să fie uşor de operat, adică să nu dureze prea mult timp până să se poată deschide o unitate", spune Constantin Anton, preşedintele Asociaţiei Române de Franciză (ARF). Aşa se explică de ce cele mai căutate francize au fost cele ieftine.

Oamenii de afaceri români s-au orientat în special către idei de business care să coste mai puţin de 10.000 de euro. Cele mai multe cereri au fost pentru francize de fast-food, urmate de cele din zona serviciilor, pe locul al treilea situându-se francizele de retail, a declarat Constantin Anton, pentru EVZ.

Cel mai bine vândute branduri

Printre cele mai căutate şi dezvoltate francize româneşti pe parcursul anului 2010 se numără franciza de vânzare a echipamentelor şi instalaţiilor Romstal, cea în domeniul asigurărilor Millenium Insurance Broker, centrul de reîncărcări a cartuşelor pentru imprimante Eco Refill şi pariurile sportive GS BET.

La acestea se adaugă şi două francize spaniole de înfrumuseţare Nomasvello şi Cellulem Block, potrivit datelor ARF.

Francizorii care au vrut să-şi extindă conceptul în această perioadă au fost nevoiţi să atragă atenţia prin măsuri anticriză cum sunt taxe de intrare mai mici sau anumite concesii privind durata contractului ori modalităţile de plată.

Datorită faptului că au investiţii mai mici şi sunt a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 27 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Rareş Bogdan: România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de pe 10 iunie

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că România trebuie să aibă în următorii 10 ani un preşedinte liberal, un preşedinte echilibrat, un ostaş în fruntea ţării. ”E aici, preşedintele nostru, Nicolae Ciucă, iar campania începe de

800 de lei pentru familiile care împlinesc cel puțin 50 de ani de căsnicie. Cum justifică primăria din România ”stimulentul financiar”

Ziare.com acum o ora
Primăria oraşului Covasna oferă 800 de lei familiilor care anul acesta împlinesc cel puţin cinci decenii de căsnicie şi sărbătoresc nunta de aur. ”Cuplurile de aur” vor fi sărbătorite în luna septembrie, când vor avea loc Zilele oraşului, iar cele c

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°