Compania germană Hornbach va demara la Braşov, la mijlocul acestei luni, lucrările la cel de-al treilea magazin de materiale de construcţii şi grădinărit deţinut în România. Centrul urmează să fie deschis la începutul anului viitor, investiţia ridicându-se la peste 15 milioane de euro.
Magazinul este primul construit de compania germană în afara Bucureştiului şi urmează să fie amplasat pe Calea Făgăraşului, pe un teren în suprafaţă de 55.000 de metri pătraţi.
Centrul va avea o suprafaţă totală de 22.000 de metri pătraţi şi va include un drive-in, cu o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi, şi un magazin de grădinărit, de 5.000 de metri pătraţi.
Anul trecut, retailerul a inaugurat primul magazin din România, în sudul Bucureştiului, urmând ca anul acesta să deschidă cel de-al doilea magazin, în vestul Capitalei. Mugurel Horia-Rusu, director general al Hornbach, susţine că nemţii urmează să achiziţioneze de pe plan intern o parte importantă a produselor care vor fi comercializate prin intermediul reţelei, în unele cazuri furnizorii români urmând să acopere comenzi şi de la magazinele din străinătate ale lanţului.
Hornbach va colabora cu autorităţile locale braşovene pentru realizarea unei noi infrastructuri de trafic în zonă, asigurând terenul necesar pentru un sens giratoriu şi participând la finanţarea lucrărilor de construcţie. Compania germană Hornbach va demara la Braşov, la mijlocul acestei luni, lucrările la cel de-al treilea magazin de materiale de construcţii şi grădinărit deţinut în România. Centrul urmează să fie deschis la începutul anului viitor, investiţia ridicându-se la peste 15 milioane de euro.
Magazinul este primul construit de compania germană în afara Bucureştiului şi urmează să fie amplasat pe Calea Făgăraşului, pe un teren în suprafaţă de 55.000 de metri pătraţi.
Centrul va avea o suprafaţă totală de 22.000 de m