Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, preoţi de caritate, capelanul militar, numeroşi preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de târnosire şi Sfânta Liturghie la biserica militară, cu hramul Sfânta Treime, din cadrul Garnizoanei Târgovişte.
În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a subliniat marea importanţă pe care hramul unei biserici îl are pentru o comunitate de credinţă, dar şi faptul că evenimentul de azi are o puternică încărcătură simbolică. Pe de o parte, este a doua zi după sărbătoarea Cincizecimii, ziua întemeierii, în chip văzut a Bisericii, iar, astăzi, s-a sfinţit o nouă biserică, care slujeşte ca locaş de cult comunităţii de credinţă din garnizoană. Pe de altă parte, Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat şi strânsa legătură care există între Biserică şi Armată, două instituţii fundamentale ale naţiunii noastre, care se bucură de maxima încredere a românilor şi care oferă stabilitate, armonie şi speranţă societăţii noastre.
Menţionăm că biserica militară târnosită astăzi a fost ridicată, la iniţiativa Înatpreasfinţiei Sale, în ultimii ani, cu sprijinul generos al conducerii Garnizoanei şi al ofiţerilor şi subofiţerilor de aici.