Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorul care l-a anchetat pe Paszkany: \"Mi-a sugerat că vremurile se schimbă \"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 martie 2011 ·

Procurorul Mircea Hrudei, cel care l-a anchetat pe Arpad Paszkany, finanţatorul echipei de fotbal CFR CLuj, în dosarul privind sprijinirea unui grup de criminalitate organizată, a declarat pentru EVZ că omul de afaceri a făcut presiuni extraordinare asupra anchetatorilor şi a poliţiştilor. Mircea Hrudei mai spune că la început erau mulţi cei care doreau să lucreze la acest dosar, însă pe parcursul cercetărilor penale echipa \"s-a tot subţiat, iar mulţi dintre aceştia au putut fi văzuţi ulterior în lojele stadionului CFR\". Sursa: Mihai Șoica

Mircea Hrudei îşi motivează decizia de a face publice aceste lucruri tocmai acum, după ce Tribunalul şi Curtea de Apel Cluj l-au achitat pe Arpad Paszkany, prin faptul că nu a vrut să influenţeze justiţia.

"Când am văzut că faptele depăşesc nişte limite normale, trebuia să spun anumite lucruri. Mi se părea important să spune aceste lucruri mai ales că procesul a trecut deja de două grade procesuale. Nu vreau să influenţez decizia justiţiei. Tot ce am spus a apărut în presă şi nu am făcut decât să pun cap la cap ceea ce s-a spus public", explică procurorul şef al DIICOT Cluj, Mircea Hrudei.

Într-o declaraţie dată unei agenţii de presă, procurorul Hrudei a fost mult mai nuanţat. "Toţi oamenii care au lucrat în dosar au simţit presiuni. S-a început cu acel memoriu adresat preşedintelui Traian Băsescu, invocat în şedinţa de bilanţ al Parchetului General de la începutul anului 2007. Verificările CSM, precum şi anchetele efectuate de Parchetul General cu privire la aspectele invocate în memoriu, au demonstrat că toate acuzaţiile lui Arpad Paszkany sunt nefondate. Au fost făcute şi alte plângeri penale şi sesizări împotriva procurorilor de caz de către domnul Arpad Paszkany şi apropiaţii acestuia, toate soluţionate cu NUP", mai spune Hrudei.

Procurorul vorbeşte şi despre un exemplu concret din timpul urmării penale:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 2 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°