Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Vasilescu (BNR): Inflaţia s-a mai domolit şi este mai calmă la câteva mii de produse

Publicat in Vremea Noua, vineri 26 octombrie 2012 ·

Inflaţia s-a mai domolit, iar în privinţa a câtorva mii de produse este calmă, a declarat, vineri, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR).

“Inflaţia, cât de cât s-a mai domolit. Inflaţia pe vreo câteva mii de produse este calmă. Ea s-a agitat un pic în această toamnă pe vreo zece produse”, a spus Vasilescu.

Potrivit acestuia, Uniunea Europeană şi lumea este în criză.

“Dacă criza va merge, în continuare, cu aceiaşi paşi, sau se va intensifica, asta este o problemă şi o întrebare. FMI a zis că, dacă se intensifică criza în zona euro, asta înseamnă, pe de o parte, revenirea la recesiune. Dacă revine recesiunea, spun ei, vom avea probleme cu exporturile în Germania şi Franţa şi o descreştere de 5%. Noi am mai avut momentul acesta cu o descreştere de 6%. Am văzut ce înseamnă când scad sau cad, se prăbuşesc economiile în Germania şi în Franţa. Sper că nu va mai fi aşa ceva. Dacă se va întâmpla un derapaj al cursului de schimb am putea să ajungem la o depreciere a leului de 15-20%. Asta este zonă de criză. Toate cărţile spun limpede, o depreciere mai mare de 15% înseamnă criză a cursului. Noi suntem încă departe de aşa ceva şi s-ar putea să nu avem o asemenea criză. De fapt, mai mult ca sigur nu o să avem”, a spus oficialul BNR.

Potrivit acestuia, FMI nu a făcut altceva “decât să ne invite să schimbăm tabloul de bord, adică să punem mai multe beculeţe roşii decât avem”.

“O să le punem, este normal să le punem pentru că orice se poate întâmpla în lumea asta, pe vremea asta grea. BNR este pregătită pentru multe variante, dar nu merge pe o asemenea prognoză (de depreciere a leului cu 15-20% n.r.).

Raportul Boardului FMI, din cadrul celei de-a şasea evaluări a Acordului Stand-by, semnalează că potenţialul de creştere al economiei româneşti va rămâne sub 2% până în 2014 şi va creşte gradual la 3% până în

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, urmat de Emil Boc şi Victor Ponta / Topul notorietăţii este deschis de Ponta, urmat de Diana Şoşoacă

HotNews acum o ora
Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană conduce în clasamentul încrederii, cu o cotă de 37%, urmat de Emil Boc, Victor Ponta, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Topul notorietăţii est

Evaluare națională pentru elevii din clasa a șasea. Testele de la Matematică şi Ştiinţe ale naturii sunt de nivel mediu de dificultate

Ziare.com acum 40 minute
Elevii de clasa a VI-a susţin miercuri proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Potrivit ministerului, testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici

Vânzările de iPhone-uri ale Apple în China au crescut cu 52% în aprilie

News.ro acum o ora
Livrările de smartphone-uri Apple în China au crescut cu 52% în aprilie faţă de un an în urmă, continuând o revenire observată în martie, potrivit datelor unei firme de cercetare afiliate guvernului chinez, citate de Reuters. Creşterea vine după o p

Coreea de Sud în alertă privind baloane nord-coreene care aruncă gunoi și excremente

HotNews acum o ora
Coreea de Sud şi-a avertizat locuitorii din apropierea graniţei cu Coreea de Nord să fie în alertă după ce în presă au apărut relatări conform cărora au fost detectate peste 90 de baloane care transportau diverse obiecte, inclusiv ceea ce părea a fi

Anthony Blinken se deplasează la Chișinău unde va anunța un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova

HotNews acum 47 minute
​Aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și securitatea energetică a țării vor fi pe agenda discuției cu ocazia vizitei efectuate miercuri de către secretarul de stat american Antony Blinken la Chișinău, a anunțat Departamentul de Stat, cit

Creşte presiunea asupra președintelui Iohannis pentru a se retrage din cursa pentru conducerea NATO. Scenarii la Bruxelles pentru șeful statului

HotNews acum o ora
În opinia majorităţii ţărilor NATO, a sosit momentul ca preşedintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de competiţie pentru funcţia supremă în alianţă, scrie POLITICO, în condiţiile în care joi și vineri, la Praga, miniştrii de

Prognoza meteo 29 mai 2024. Vremea va fi instabilă, cu ploi în aproape toată țara

Adevarul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de ploi, vijelii, grindină și descărcări electrice în mai multe zone ale țării. Temperaturile maxime vor varia în general între 18 și 26 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 ș

Război în Gaza, ziua 235. Armata Israelului neagă atacul asupra taberei de lângă Rafah

Press Alert acum 36 minute
< figure id="attachment_510876" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Armata israeliană a negat că a atacat o tabără la vest de Rafah, după ce autoritățile sanitare din Gaza au declarat că bombardamentele tancurilor israeli

Pericol de alunecare de teren, pe un şantier din municipiul Cluj-Napoca / Pompierii, Poliţia Locală şi constructorul monitorizează zona

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Cluj monitorizează un şantier din municipiul Cluj-Napoca, unde există pericolul unei alunecări de teren. ”Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitaţi să asigure zona unui şantier situat pe strada Nicolae Mol

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 13 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°