"Parinte - i-a zis Vasile B. lui popa Soare, de la Biserica Toti Sfintii - , iarta-ma, am pacatuit. Am savarsit pacatul trimiterii."
"Eu, fiule - s-a minunat parintele - , sunt om batran, dar de o astfel de greseala zau ca n-am cunostinta." "I-am trimis pe unii si pe altii care incotro - a marturisit Vasile B. - si cat mai departe. Uite, chiar saptamana trecuta i-am telefonat unui politician sa-l anunt c-a fost declarat Omul Anului. Chestia e ca trebuia sa se duca tocmai la Sighetu-Marmatiei, sa i se dea diploma. Iar tampitul s-a dus. Ma rog, l-am asigurat ca i se deconteaza trenul, hotelul, ca va fi intampinat la gara de primar si treburi de-astea. Poate ca n-ar fi plecat, insa la minciuna cu Medalia de platina n-a rezistat pana acum nici unul."
"Si cati inchipuiti spui c-ai pus pe drumuri, fiule?, s-a interesat popa Soare, mai preocupat de mecanismul farsei decat de acela al iertaciunii. "Multi, parinte, multi. De zece ani ii tot trimit si nu s-a gasit unul sa verifice la hotel daca i s-a retinut camera. Sau la primarie, cum o sa fie sindrofia. Totul e sa gadili omul la amorul propriu. Si ar mai fi ceva. I-am trimis numai pe izmenitii care aveau CV-ul plin de diplome si medalii de la tot neamul de fundatii, comitete si asociatii obscure. La inceput trebuia sa dau zeci de telefoane, pana convingeam un vanitos sa plece ca prostul pana la Radauti ori pana la San-Nicolaul Mare sa-si vada patalamaua. Dar de cand am inventat gogoasa cu Omul Anului, il trimit pe cine vreau si la dracu-n praznic.
Cel mai simplu e cu femeile, ca-s moarte dupa diplome. Lor le dau pana si numarul camerei de la hotel, ca-s credule. Iar hotelul, ca sa fiu crezut, e bine sa se cheme Imparatul Traian sau Lux. Nimeni nu rezista la o lingusire insistenta. Ar mai fi si cateva capcane organizatorice. Daca le spui fraierilor la ce ora pleaca Rapidul de Bistrita si cate ceasuri face,
