Creatoarea de modă Ana Maria Cornea (foto), originară din Braşov, revine în atenţia publicului cu colecţia de toamnă – iarnă 2013/2014, aceasta fiind cea de-a doua colecţie cu care absolventa Liceului de Arte din Braşov a revenit la prima sa iubire – designul vestimentar. Prima sa colecţie, cea de primăvară-vară 2013 a fost concepută ca un tribut adus feminităţii absolute – „Între Venus şi Afrodita”.
Colecţia de toamnă-iarnă 2013/2014 prezintă o descindere pe acelaşi fir al feminităţii, începută din sezonul trecut, noua colecţie ducând mai departe declaraţia de stil a creatoarei, împletind estetica designului cu lumea artei picturale care i-a influenţat, în egală măsură, parcursul.
„Având ca referinţe artistice operele pictorului şi graficianului ceh Frantisek Kupka, definite de pendularea între abstract şi realism, colecţia reuneşte 45 de modele care migrează de la piese structurale la piese ultra-feminine, învăluite în componenţa esenţială a eternului feminin: misterul”, aşa îi descriu stiliştii de la Tabu, colecţia.
Creatoarea de modă Ana Maria Cornea (foto), originară din Braşov, revine în atenţia publicului cu colecţia de toamnă – iarnă 2013/2014, aceasta fiind cea de-a doua colecţie cu care absolventa Liceului de Arte din Braşov a revenit la prima sa iubire – designul vestimentar. Prima sa colecţie, cea de primăvară-vară 2013 a fost concepută ca un tribut adus feminităţii absolute – „Între Venus şi Afrodita”.
Colecţia de toamnă-iarnă 2013/2014 prezintă o descindere pe acelaşi fir al feminităţii, începută din sezonul trecut, noua colecţie ducând mai departe declaraţia de stil a creatoarei, împletind estetica designului cu lumea artei picturale care i-a influenţat, în egală măsură, parcursul.
„Având ca referinţe artistice operele pictorului şi graficianului ceh Frantisek Kupka, definite de pendularea între abstract şi rea