Poate ca ambitia este un lucru bun. Poate ca pe unii ambitia ii stimuleaza. Dar ambitia dusa la incrancenare... Nu-mi plac mediile incrancenate pana la ostilitate, chiar daca pe unii ii motiveaza. In general nu-mi doresc cu incrancenare nimic. Nici macar un rol anume! Imi place sa ma apropii de roluri. Incerc sa descopar si sa cunosc personajul, sa n-am prejudecati in abordarea lui, sa iau rolul ca pe ceva atat de nou, ca si cum tu l-ai descoperi, ca si cand tu ai fi prima care l-ai juca. In acest fel scapi si de complexul ce se poate crea atunci cind faci comparatii cu alte interpretari.
Lumea din care vin eu, cea din Maramures, este calma asezata, se manifesta fara incrancenare. Prin comparatie, cind am venit in Bucuresti mi s-a parut groaznic. Poate de aceea nici nu-mi trecea prin cap sa dau la teatru. Ideea i-a apartinut tatalui meu si totul s-a produs atat de repede ca nici nu am avut timp sa ma dezmeticesc! M-am hotarat sambata si luni era ultima zi de inscriere. Era ultima sansa! A fost un moment de nebunie! Cand am sosit in Bucuresti mi-am zis ca eu aici nu as putea trai vreodata! Numai ca destinul meu era altul...
Apoi am avut noroc si cu varul meu, Mircea Anca, deja actor la Teatrul National, care m-a ajutat in alegerea si exersarea repertoriului. Intr-o saptamana am invatat tot ce trebuia sa pregatim pentru examen.
si iata-ma la primul meu rol, Antigona, in regia lui Alexandru Tocilescu si scenografia lui Dan Jitianu. Desi s-a jucat putin, in mare a fost un succes. Eram inca in facultate, in plina activitate de invatare.
Sa debutezi cu un asemenea rol este marcant. Te impovareaza si te umple de responsabilitati. Trebuie sa fii echilibrat ca sa poti depasi astfel de momente si sa poti merge mai departe. Poti sa nu ai norocul sa intalnesti tot tipul astfel de roluri, cu atat mai mult cu cat rolurile nu ti se ofera pe tava! Dupa un a
