În policierul "Amicii crimei perfecte" al lui Andres Trapiello, personajul principal reflectează: "Nu semnase niciodată cu numele lui. Cine ar fi cumpărat un roman poliţist scris de unul pe care-l chema Francisco Cortes, divorţat, ducând o viaţă jalnică în Madrid".
Şi mai adaugă amar: "... cine ar fi putut crede că într-un loc care se chema Lavapies se puteau petrece crime ca la New York, Londra, Chicago sau Marsilia?".
Parcă pentru a se apăra de o astfel de situaţie, un alt spaniol, de profesie muzicolog, chiar adoptă un pseudonim, luându-şi numele unui pianist, Joseph Gelinek, pe care Beethoven l-a umilit într-un faimos duel muzical desfăşurat la Viena. Are însă curajul de a plasa în Capitala spaniolă acţiunea thrillerului său "Simfonia a X-a" -, dar şi în alte locaţii, ca Grenoble sau "oraşul valsului".
Parcurgându-i primul roman eşti cuprins de sentimente contradictorii, neştiind ce să admiri mai întâi: vasta lui erudiţie în specialitatea pe care şi-a ales-o? Lipsa de inhibiţii în realizarea unei cărţi care te pune pe jar de la primele pagini?
SACRIFICIU. Romanul este doldora de informaţii incitante. De unele ai avut ştire, însă le-ai uitat. Pe altele le afli pentru prima oară, şi nu eşti sigur că le poţi da crezare. De pildă, aveaţi cunoştinţă că Salieri e suspectat nu numai de otrăvirea lui Mozart, dar e bănuit a fi jucat un rol şi în moartea Surdului de la Bonn? Aţi auzit de Iubita Nemuritoare, ultima sa pasiune mistuitoare, identificată în persoana adolescentei Beatriz de Casas? Ce părere aveţi despre blestemul Simfoniei a IX-a - mai mulţi dintre compozitorii care şi-au adăugat operei lor o simfonie cu acest număr s-au stins rapid din viaţă - Bruckner, Mahler şi însuşi Beethoven? Dar episodul cu caii lipiţani căzuţi în mâinile ruşilor ca pradă de război, soldaţii dorind să-i sacrifice pentru mâncare, şi numai