Ironia face ca această zicală să îşi tragă originile chiar din spaţiul geopolitic dominat de arabi. Privind în istorie, acţiuni ale liderilor mondiali care par de neînţeles la prima vedere –conform manualelor de ştiinţe politice- sunt foarte uşor explicabile prin ideea mai sus menţionată. Lipsa unor declaraţii ferme despre lovitura de stat din Egipt din partea marilor jucători de pe scena mondială nu este cauzată de eveniment în sine, ci de o simplă problemă de PR: „avem o imagine de apărat, nişte concepte pe care le invocăm constant – democraţie, popor, minoritate, libertate de expresie – şi în spatele cărora derulăm adevaratele jocuri de putere. Cum putem expune problema de această dată?“ Iar de aici a pornit o bâlbăială universală, o lipsă evidentă a reacţiilor rapide din partea şefilor de stat şi de guvern, în timp ce planeta privea uluită la ceea ce a fost un impresionant spectacol live, regizat mai mult sau mai puţin, cert este că a avut suspans din plin şi audienţe pe măsură. Felicitări, Armatei egiptene pentru că a pus în scenă un show excepţional, mult superior producătorilor de televiziune autohtoni! „Dacă Hitler ar fi invadat Iadul, aş face măcar o remarcă pozitivă la adresa Diavolului în Camera Comunelor“ îşi motiva legendarul premier britanic Wiston Churchill, alianţa cu URSS-ul lui Stalin, în ciudat convingerilor sale profund anti-comuniste. Ce tangenţe aveau democraţia Majestăţii Sale cu regimul comunist de la Kremlin? Ideologic, foarte puţine, dar ceea ce a primat a fost duşmanul comun de la Berlin. Putem observa şi acum o superbă lecţie de viaţă oferită de evenimentele politice cele mai recente: lovitura de stat din Egipt, prin care Armata l-a înlăturat din funcţie pe preşedintele Mohamed Morsi, ales democratic în urmă cu un an (desigur, au existat suspiciuni de fraudă electorală, dar până şi SUA a avut scandalurile proprii legate de alegerile prez