Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adio Galactica, bun venit CSJ Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 29 martie 2011 ·

Baschetul feminin braşovean trece prin transformări majore zilele acestea. La ora „bilanţului”, Dragoş Crăciun, şeful comisiei sport din cadrul C.J. şi Dan Calancea, antrenorul Galacticii, au susţinut o conferinţă de presă în care au prezentat realizările echipei de baschet feminin, dar şi ce ne aşteaptă în viitor.

Comportare medie în sezonul recent încheiat

Discuţia a fost deschisă de Dan Calancea care a recunoscut că locul 11 ocupat de echipa pregătită de el, „nu este nici bun dar nici rău. La plusuri putem vorbi de creşterea valorică a tinerelor provenite, cu câteva excepţii, din Braşov. Pe scheletul acestei echipe se poate alcătui o formaţie competitivă care să acceadă şi să se bată la un loc cât mai bun în play-off”. Dintre remarcatele antrenorului se desprind Simina Avram, componentă a lotului naţional de juniori U 16, Georgiana Plăviţiu - U 18 sau Cristina Grama - U 20. Referitor la Calancea, el ar agrea rămânerea pe banca tehnică şi sezonul viitor, mai ales că are sprijinul total al conducerii, respectiv al lui Dragoş Crăciun, omul care s-a implicat în naşterea şi viaţa acestei echipe.

În ce priveşte strategia, se doreşte completarea lotului cu jucătoare provenite din spaţiul ex-iugoslav, „mai luptătoare parcă decât americancele”, conform părerii lui Crăciun.

Urmează Clubul Sportiv Judeţean Braşov

Zilele acestea se vor definitiva documentele pentru „naşterea„ noului club aflat sub aripa Consiliului Judeţean, intitulat Clubul Sportiv Judeţean ( CSJ). El va deţine trei secţii, baschet feminin, înot şi atletism. Conform şefului comisiei sport din cadrul CJ, Dragoş Crăciun, „e foarte important faptul că ni s-a aprobat bugetul, el ridicându-se la aproximativ 450 000 de lei, din care, partea leului e trasă de baschet cu 280 000 de lei. La baschet dorim performanţă încă din acest an, cu câteva transferuri pentru posturile deficit

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nemo, câştigătorul Eurovision, a spart trofeul pe scenă, dar a primit altul în schimb: Nu am spart doar codul, am spart şi trofeul - VIDEO

News.ro acum 42 minute
Eurovision Song Contest, ediţia 68, organizată la Malmo, a fost câştigată de Elveţia, prin Nemo, 24 de ani, cu melodia "The Code". Artistul a spart trofeul când l-a aşezat pe scenă., dar a primit altul în schimb, relatează Reuters. Câştigătorul Euro

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 6 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum o ora
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

Calendar ortodox, 12 mai 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum 33 minute
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea celui între sfinţi, părintele nostru Epifanie arhiepiscopul Salaminei Ciprului. Marele şi minunatul Epifanie a fost din ţara Feniciei, din ţinutul Elefterapolei. Şi fiind bine crescut în casă, după

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 14 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°