Liceul Teoretic „Miron Costin” este beneficiar al unui proiect tranfrontalier in care sunt implicate si alte scoli din tari cum ar fi Ucraina si Republica Moldova. Este vorba despre Programul Operational Comun între cele 3 state 2007-2013, proiect ce este finantat de Uniunea Europeana prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate si Parteneriat si cofinantat de statele participante în program. Potrivit directorului unitatii scolare, Carmen Apostol, valoarea acestui proiect este de 166.000 euro. „De aici, 149.400 euro vin de la Uniunea Europeana, iar durata de implementare este de 12 luni, incepand cu 02 octombrie 2013 - 01 octombrie 2014. Principalul beneficiar de proiect este Consiliul Regional Sîngerei, în parteneriat cu Inspectoratul Scolar Judetean Iasi, Organizatia ”New Generation” Ucraina, Consiliul Raional Reni, Ucraina, Asociatia Tinerilor Români din Basarabia si Bucovina, România”, a declarat printre altele Carmen Apostol, directorul Liceului Teoretic „Miron Costin”. Ca obiectiv al proiectului este cel privind promovarea interactiunii între adolescentii si profesorii din liceele din zona transfrontaliera, prin adoptarea de tehnologii moderne în activitatea lor curenta. „Cu aceasta ocazie urmeaza sa se formeze o echipa transfrontaliera formata din sase profesori, cate unul din fiecare liceu si 30 de elevi, câte 5 de la fiecare liceu. Se va crea o platforma virtuala în fiecare scoala, prin dotarea la fiecare unitate a unei sali de clasa cu scaune cu masuta, sistem videoconferinta, tabla interactiva, laptop, videoproiector, ecran de proiectie si se va comunica intre cei implicati in proiect”, a precizat si directorul adjunct al scolii. Din proiect fac parte: Liceul Chiscareni Sîngerei, Liceul Sîngereii Noi, Liceul Vasile Alecsandri Iasi, Liceul Miron Costin Pascani, scoala Dolinscoe Reni, scoala Plavni Reni.
In cursul zilei de ieri, la Lice