Inalta Curte de Casatie si Justitie va incepe, pe 27 noiembrie, sa judece recursul declarat de Serviciul Roman de Informatii impotriva unei sentinte a Curtii de Apel Bucuresti (CAB), care a obligat institutia la plata sumei de 50.000 lei catre Dinu Patriciu, pentru interceptarea ilegala a telefoanelor, potrivit NewsIn.
Magistratii CAB au decis, pe 9 februarie, cu o opinie separata, ca SRI trebuie sa ii plateasca lui Dinu Patriciu despagubiri in procesul in care omul de afaceri acuza interceptarea ilegala a telefoanelor sale. Instanta a respins, astfel, apelul SRI impotriva sentintei Tribunalului Bucuresti, care a decis, pe 11 mai 2007, ca Serviciul Roman de Informatii (SRI) trebuie sa-i plateasca lui Dinu Patriciu 50.000 RON cu titlul de daune morale, in dosarul in care omul de afaceri a chemat institutia in instanta pe motiv ca i-ar fi interceptat ilegal convorbirile telefonice.
Reprezentantii SRI au declarat, pentru NewsIn, dupa aflarea deciziei CAB, ca vor face recurs.
SRI a inregistrat convorbiri telefonice politice si de afaceri ale lui Patriciu folosind pretextul unei amenintari la adresa sigurantei nationale, arata in motivare magistratii Curtii de Apel.
Mai mult, noteaza cei doi judecatori in motivarea deciziei, informatiile obtinute intr-un un an si trei luni de interceptari telefonice au fost folosite impotriva lui Dinu Patriciu in procese penale "ce au exclusiv ca obiect savarsirea unor infractiuni de drept comun".
"Sub pretextul existentei unei amenintari la adresa sigurantei nationale, au fost inregistrate convorbirile telefonice ale reclamantului Patriciu Dan Costache pentru o perioada extrem de lunga (1 an si 3 luni), pentru ca, ulterior, datele obtinute sa fie folosite impotriva sa in procese penale ce au exclusiv ca obiect savarsirea unor infractiuni de drept comun. Astfel, Serviciul Roman de Inf