Se cade mai întâi să ne cerem iertare, ori de câte ori vorbim despre pictură", spunea Paul Valéry... Cu modestie aşadar, cu atât mai mult într-un prilej ca cel oferit de expoziţia lui Vladimir Zamfirescu recent deschisă la Sala Dalles, unde ochiul se bucură de privilegiul de a putea contempla - ca pe o rodnică încununare - unul din cele mai bogate florilegii din creaţia pictorului, arătată acum sub un titlu care, prin vastitatea semnificaţiilor sale ar putea, la o pripită vedere, să intrige: - Trupul şi Fiinţa.

De bună seamă, iată trupuri, scene însufleţite de mişcare, momente de împreunare şi momente de despărţire; momente de dramă, trădare, pedeapsă şi retribuţie; trupuri în jubilaţie, trupuri în pătimire şi chin. Iată clipe de gestaţie şi de zămislire, săgetări ale memoriei creatorului încărcate de o cuminte, calmă nostalgie. Iată luxuriante privelişti. Şi separat de acestea - legate de ele în pofida registrului diferit de expresie - în peniţă, în creion, în alb şi negru, în desene şi colaje - rapeluri dintre cele mai percutante, file dintre cele mai diverse din marele abecedar al lumii...

Te învăluie, coborând dinspre aceste simeze, un univers de ecouri, sensuri, fapte aspre şi frumuseţi diafane: un întreg policrom al cărui sâmbure şi pivot este desigur corpul: motor prim al fiinţei, turn de veghe al ochiului, receptacol de desfătări şi lăcaş de jertfă; lut însufleţit cu viaţă, pregătit a înţelege şi extrage lumina şi judecata din lucruri. în carne şi oase, în nuditatea lui - curată sau vinovată - corpul, martor smerit al tragediei şi bucuriilor fiinţei.

Despre sursele imaginarului la Vladimir Zamfirescu s-a spus uneori că ar fi de sorginte precumpănitor culturală, de extracţie livrescă, de inspiraţie simbolică. în pildele creaţiei sale ajunse astăzi pe treapta maturităţii depline, prezenţa discretă a acestor fire const