Mesajul a fost trimis. Multumesc!

22 de case, un post de poliţie şi o grădiniţă retrocedate în Lechinţa

Publicat in Adevarul, luni 18 martie 2013 ·

Retrocedările dau bătăi de cap şi autorităţilor locale din judeţul Bistriţa-Năsăud. În comuna Lechinţa au fost retrocedate nu mai puţin de 22 de case, la care se adaugă o grădiniţă şi un post de poliţie.

Potrivit primarului din Lechinţa, Romeo Florian, în comuna sa au fost retrocedate peste 20 de imobile, la care se adaugă şi o clădire în care funcţionează o grădiniţa şi alta în care a fost postul de poliţie.

După ce i-a dat proprietarului clădirea în care funcţionează grădiniţa, primarul s-a văzut nevoit să plătească o chirie lunară de 3200 de lei pentru a nu lăsa preşcolarii pe stradă. Ca să nu mai împovăreze bugetul primăriei, Romeo Florian a mutat postul de poliţie în altă locaţie şi el funcţionând până acum ceva vreme într-o clădire retrocedată, revendicată de un austriac.

Nici când vine vorba de pământ situaţia nu este mai roz, primarul fiind nevoit până acum să restituie străinilor 200 de hectare. La acestea se adaugă şi dosarele pe care primăria le mai are cu doi dintre moştenitorii familiei Bethlen, stabiliţi în judeţul Mureş, care au cerut în instanţă 250 de hectare de teren în satul Chiraleş, comuna Lechinţa, pământ care ar fi aparţinut contelui.

Situaţii similare pot fi întâlnite şi la câţiva kilometri depărtare, în Şieu Odorhei, unde, atât primăria, cât şi şcoala funcţionează în clădiri retrocedate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 29 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum 32 minute
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum 2 ore
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Vremea

București
acum

18°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

18°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°