Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un episod în „războiul CNA împotriva PLDM“

Publicat in Adevarul, marți 19 februarie 2013 ·

Premierul Vlad Filat, miniştri şi deputaţi vor fi audiaţi în dosarul şefului Inspectoratului Principal de Stat, Nicolae Vicol, lăsat după gratii pentru alte 20 de zile.

Magistraţii de la Judecătoria sectorului Buiucani au dat curs solicitării procurorilor şi au decis să-l lase în arest pentru aproape trei săptămâni pe directorul Serviciului Fiscal Principal de Stat, Nicolae Vicol, acuzat de acte de corupţie şi de faptul că ar fi pus la cale interceptarea unor convorbiri telefonice cu ajutorul a doi ofiţeri de la Anticorupţie.

Tot ieri, unul dintre angajaţii CNA a primit un mandat de arest la domiciliu, la fel pentru 20 de zile. Avocata lui Vicol, Ana Ursachi, susţine că dosarul este o comandă politică din partea democratului Vlad Plahotniuc, a cărui formaţiune ar controla Centrul Naţional Anticorupţie. „Instituţia condusă de clientul meu a fost supusă unui atac exact în maniera în care este obişnuit să o facă Plahotniuc“, a spus Ana Ursachi. Până la închiderea ediţiei deputatul PD nu a răspuns solicitării noastre de a comenta acuzaţiile.

Vot de neîncredere pentru şefii CNA

Între timp, liberal-democraţii au anunţat că exprimă vot de neîncredere conducerii CNA, „care a compromis reforma acestei instituţii, dar şi valorile caracteristice unui stat de drept, acţionând la comandă politică“. Totodată, formaţiunea solicită deputaţilor PLDM să întreprindă toate măsurile pentru „a readuce activitatea CNA în albia legală şi în interesul cetăţenilor Republicii Moldova“. „Asta nu înseamnă că cerem demisia şefilor CNA. Azi ne întrunim în şedinţă pentru a lua o decizie“, a precizat Valeriu Streleţ, liderul fracţiunii PLDM.

Tot ieri, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatâi, a declarat că va da în judecată Centrul Anticorupţie, care îl cercetează penal pentru că şi-ar fi depăşit atribuţiile de serviciu atunci când a pus drept gaj parterul Spitalului Republic

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 47 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 48 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 4 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°