„Un om fără şcoală e ca şi cum ar fi un copil fără mamă sau o farfurie de ciorbă fără lingură”, spune un tânăr rom de 25 de ani din Bălţeşti, judeţul Prahova, în volumul "Romii. Poveşti de viaţă", lansat astăzi de Fundaţia Soros România. Raportul începe prin a descrie obiceiurile şi modul de viaţă al romilor din patru comunităţi diferite: ursarii din Bălţeşti (Prahova), căldărarii din Vereşti (Suceava) şi comunităţile mixte din Geoagiu (Hunedoara) şi Mimiu (Prahova).

Căldărarii din Vereşti se disting, de pildă, prin „autoizolarea aproape perfectă de alte comunităţi”, afirmă autorii acestei cercetări, Mălina Voicu şi Claudiu Tufiş. Strategia de viaţă predominantă în interiorul acestei comunităţi stă sub semnul conformismului: învăţarea meseriei tradiţionale, căsătoria timpurie, păstrarea limbii romani.

Putem vorbi, însă, şi de o serie de schimbări, cea mai importantă fiind convertirea la religia penticostală. Aceasta determină şi alte transformări a vieţii lor de zi cu zi, precum valorizarea educaţiei, fie şi numai pentru a citi textele religioase, sau micşorarea inegalităţii de gen, femeile capătă o serie de drepturide care nu beneficiau înainte.

Prin comparaţie, ursarii tuciulari din Bălţeşti, a căror ocupaţie principală este fabricarea oalelor din aluminiu, manifestă o deschidere mai mare faţă de exterior. Deşi, la nivel declarativ, membrii comunităţii consideră educaţia ca fiind importantă, depăşirea condiţiei medii duce la excludere sau cel puţin la marginalizare în cadrul comunităţii. Celelalte două comunităţi descrise în volumul "Romii. Poveşti de viaţă" sunt unele mixte. Cea din Geoagiu, compusă din romi de diferite neamuri (cărămidari, fierari, lăutari), se caracterizează, asemenea primelor două, printr-un nivel scăzut de educaţie. Dificultăţile în practicarea meseriilor tradiţionale (resurse limitate, reducerea