Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blaga preia o parte dintre atribuţiile lui Boc în PDL în perioada campaniei electorale

Publicat in Gandul, sâmbătă 28 aprilie 2012 ·

Liderul PDL Vasile Blaga va prelua o parte dintre atribuţiile preşedintelui formaţiunii, Emil Boc, în perioada campaniei electorale, în condiţiile în care fostul premier a intrat în cursa pentru Primăria Cluj-Napoca, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Potrivit surselor citate, decizia a fost luată vineri seară, la reuniunea conducerii partidului, când s-a stabilit ca Emil Boc să candideze pentru un nou mandat de primar la Cluj.

"Boc va sta mai mult la Cluj, iar la Bucureşti trebuie să fie prezent meru cineva, care să se ocupe de organizaţii", au mai spus sursele citate.

Potrivit acestora, Vasile Blaga va avea drept de semnătură, va putea lua decizii de politică generală şi va coordona toate organizaţiile judeţene ale partidului în perioada campaniei electorale.

De asemenea, Blaga va organiza audio-conferinţele cu liderii judeţeni ai formaţiunii.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, sâmbătă, că va candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj alături de liderul filialei PDL, Daniel Buda, şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe, care şi-a anunţat şi el candidatura pentru un nou mandat la CJ.

Boc a declarat că decizia de a candida la Primăria Cluj "era luată" mai de mult şi că nu a fost influenţată de trecerea moţiunii de cenzură.

La sfârşitul anului 2008, după şase luni din cel de-al doilea mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca, Boc a demisionat după ce a fost numit în funcţia de prim-ministru, în locul său fiind ales Sorin Apostu.

După arestarea fostului edil Sorin Apostu, conducerea filialei judeţene a PDL afirma că îl susţine "necondiţionat" pe liderul partidului, Emil Boc, pentru această funcţie, şi că acesta ar trebui să îşi asume candidatura.

De altfel, şi preşedintele Traian Băsesc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 2 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum o ora
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Și-a anunțat retragerea principala susținătoare a Simonei Halep în scandalul de dopaj provocat de ITIA

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Franţuzoaica Alize Cornet se va retrage după Openul Franţei, a anunţat la Canal+, sâmbătă seara. Aflată pe locul 11 în lume în 2009, Alize Cornet şi-a lăsat amprenta asupra tenisului francez.

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 2 ore
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°