De şaizeci de ani incoace, Nicolae Ceauşescu nu clinteşte nici măcar un bob de orez dimineaţa, inainte de a-şi lua micul dejun cu Duhul.
Il are de mic. Se cunosc de când purtau pantaloni scurţi. Rar o prietenie mai profundă decât aceasta.
Totul a inceput in iarna anului 1925, când, pe un ger năprasnic, şeful clanului, Andruţa Ceauşescu, forţat să plece in explorare pentru a fura nişte lemne, dăduse in pădure peste un pui de duh.
Săltase puiul in cârcă. Mormăise un:
- Dă-i in p… mă-sii de-acuma pe ceilalţi, care n-au pui de duh.
Incărcă şi o legătură de lemne. Intors acasă, răsturnă in mijlocul odăii dubla povară. Şi, coborând in pivniţă pentru a se cinsti cu o ţuică din prune şi din cuie, işi azvârli familia in cea mai neagră dilemă.
"Ce-o fi cu dihania asta, care ba se vede, ba nu se vede. O fi vreo friptură de scamatorie, de la Craiova, pe care cel mai bine e s-o haleşti din prima, ca să nu ţi-o fure altul", socotise familia in mintea aceea neclară a ei.
Spiritul ăla mic, bandit. Când simţi că puradeii, insoţiţi de mămică, se apropiaseră indeajuns de mult, sări pe picioarele de dinapoi şi ii impuse cu ochii lui de uliu bolnăvicios:
- Ce e, bă, cu voi? V-aţi săturat să vă roadeţi unghiile şi vreţi şi să pupaţi in fund nişte duhuri?
Puiul de duh făcu o vrajă şi ii vâri pe toţi intr-o sticlă de vişinată.
Intenţia lui era să-l impingă pe Andruţa Ceauşescu, atunci când se va reintoarce din beci, să-şi bea nu numai minţile, dar şi familia.
Toată intâmplarea fu văzută din afara casei, prin geam, de Nicolae, băiatul in vârstă de şapte ani al familiei.
Măruntul Nicolae işi pregăti atacul.
Peste un minut, intră in odaie, inarmat cu o nuia fermecată de alun şi cu o tavă metalică.
Lupta, pe viaţă şi pe moarte, incepu.
Cu nuiaua Nicolae incerca să-l croiască pe puiul de duh peste pântece - aco
