"Stop'n Go" - ăsta ar trebui să fie motto-ul nostru, iubito. Pot înţelege că trebuie să ne oprim, dar e deprimant dacă îţi pierzi speranţa de a o porni din nou, cîndva. Îi invidiez pe cei care iau un aperitiv înainte de cină, apoi un pahar de vin la cină şi un ceva, pentru "clătit gura", după. Şi o ţigară, un tiparillo îmbibat în rom. Ei sînt adevăraţii epicurieni, moderaţi în toate, aurita cale de mijloc, tihna traiului bun. Noi nu sîntem aşa. Dacă e să mergem, d-apoi mergem. Să luăm vinul, de exemplu. Întîi şi întîi, îl transformăm în whiskey. Apoi, nu-l amestecăm cu mîncarea. Ori mănînci, ori bei, se zice pe la noi. Acestea sînt evenimente rituale, nu mici producţii amatoriceşti. Te duci într-acolo unde te poartă experienţa, nu faci doar cîţiva paşi dincolo de pragul uşii. Înainte, spre sălbăticie. "Ce se-ntîmplă?", întreba Jeff Miller într-o poezie, şi-şi răspundea singur: "Habar n-am. Dar hai să bem niscai martini şi să vedem ce se-ntîmplă." Acelaşi lucru şi cu fumatul. Ce sens are o ţigară de una singură, cu sau fără cină? Fumatul e o scară de frînghie, te caţeri sau cobori pe ea pînă la capăt, spre rai sau spre iad, pînă cînd îţi iese pe ochi şi pe nări. Pînă cînd vezi forme născînde pe cer. Nici nu pomenesc aici de chestiile ilegale spre care eu, unul, am prea puţină aplecare. Nu e nevoie de cine ştie ce ca să mă trimiţi în cosmos, la vînătoare de iele, aşa că eu nu, mulţumesc. Nu pot folosi chestiile alea ilegale decît cu moderaţie, aşa că mai bine mă lipsesc. Dar beutură şi mahorcă - de astea pot abuza în proporţii epico-eroice: aşa da, mă interesează. Şi unde mai pui că sînt şi purtătoare de tradiţie. Şi de mahmureală. Tuse. Flegmă. Plămîni ciur. Bilă. Borîtură. Aşa că trebuie să te opreşti. Şi ne oprim. Iavaş-iavaş, sănătatea revine, ca o mlădiţă verde mijind dintr-un trunchi scorburos. Curînd dau frunzele, vine primăvara, păsărele îşi fac cui