Primarii şi consilierii locali şi judeţeni fac presiuni uriaşe pentru eliminarea unui articol de lege care le incriminează incompatibilitatea.
Câtă vreme au fost lăsaţi în pace, aleşii locali nu s-au plâns, iar munca din administraţia publică a făcut casă bună cu cea de prin tot felul de comitete şi comisii.
Când au fost arătaţi cu degetul de Agenţia Naţională Anticorupţie, primarii, consilierii locali şi judeţeni au început să facă presiuni uriaşe pentru eliminarea unui articol din Legea 161/2003, care prevede că funcţia de primar sau preşedinte al Consiliului Judeţean este incompatibilă cu cea de membru al Consiliului de Administraţie sau orice funcţie de conducere la regiile autonome de interes local sau naţional, la companiile şi societăţile naţionale.
Reacţiile în lanţ ale celor vizaţi de ANI vin după ce, în urmă cu câteva săptămâni, Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ unei propuneri care încerca să elimine aceste incompatibilităţi.
O propunere aiuritoare pentru a-i salva pe aleşii incompatibili a venit din partea primarului Constanţei, Radu Mazăre, care a declarat că le va propune colegilor din USL să facă „o lege care să anuleze acest punct al incompatibilităţilor unde sunt primarii, preşedinţi ai Consiliilor Judeţene, reprezentanţii în Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară şi să amnistieze ce s-a întâmplat până acum“.
În parlament mai există un proiect de lege privind modificarea Legii 161/2003, iar vicepremierul Liviu Dragnea a venit cu un proiect de ordonanţă de urgenţă pe aceeaşi temă. Ministerul Justiţiei a dat însă aviz negativ acestor propuneri.
Aleşii locali vor să modifice articolul 87, litera f din Legea 161/2003, pentru a li se permite accesul în AGA ale societăţilor comerciale aflate în subordinea instituţiilor pe care le conduc. Totodată, prin modificarea legii, ei vor să scape de procesele cu ANI,