Partidele traditionale ale stingii trebuie sa produca idei, pentru ca altfel vor rata momentul revolutiei neosocialiste sau, mai rau, vor constata ca ea se va face fara ele sau chiar impotriva lor. Ziua de 1 Mai reprezinta un moment foarte bun pentru a medita la conditia stingii, intr-un context international ce pare s-o avantajeze. Nu stim daca vor aparea liderii intelectuali si politici care sa declanseze o revolutie neosocialista - oameni de anvergura unor Mises si Hayek, respectiv a unor Thatcher si Reagan. Perioada actuala este insa favorabila socialismului si stingii, de la care se asteapta idei puternice si captivante care sa inspire actiunea politica. Discursul preponderent critic e intotdeauna interesant si agreabil - mai ales cind vine de la un proaspat laureat al Premiului Nobel pentru Economie. Remediile anticriza localizate sint vitale, dar, pina la urma, se va putea vorbi din nou de o solutie socialista de anvergura? Resursele intelectuale respectabile ale socialistilor din Uniunea Europeana vor fi capabile sa genereze un proiect pentru comunitatea largita, care sa amendeze agenda de la Lisabona? Va reusi socialismul democratic sa-si invinga sau sa-si disciplineze geamanul populist, in America Latina? Cind si cum va deveni socialismul tentant pentru noile economii industrializate? Va aparea cumva si o „conditionalitate sociala" in discursul institutiilor financiare internationale si al altor organizatii internationale de prestigiu - inclusiv Uniunea Europeana - in relatia cu beneficiarii de asistenta? Vor ocupa criteriile sociale un loc cu adevarat important in viitoarele negocieri pentru extinderea UE? Si lista intrebarilor poate continua - sa nu uitam ca socialistii au ramas datori in planul ideilor si in Europa Centrala si de Est, al carei traseu post-Razboi Rece a fost unul pronuntat neoliberal. S-a vorbit mult despre potentialul „celei de-a treia c