Clubul din Ghencea are de multi ani cele mai bune rezultate romanesti in Cupele Europene, desi bataliile in campionat sint intotdeauna echilibrate si, de multe ori, cistigate de altii Primele meciuri serioase din competitiile europene intercluburi ne-au lamurit mai bine asupra situatiei reprezentantelor noastre, desi unele concluzii se puteau trage chiar din primele etape de campionat. Anume ca Steaua, desi nu straluceste, a ajuns la un nivel de unitate a grupului care-i permite sa atace grupele Ligii Campionilor, chiar si cu doua-trei indisponibilitati importante. Ca Dinamo se tot cauta de vreo citiva ani, dupa perioada trista in care clubul din soseaua Stefan cel Mare ajunsese un fel de iarmaroc de fotbalisti. Ca in Giulesti nu poate fi liniste, atita vreme cit luptele intestine nu mai contenesc si lucrul acesta se repercuteaza dureros asupra evolutiei echipei. De aceea, nu gresim deloc cind spunem ca, in conditiile actuale, sperantele cele mai mari la o buna reprezentare internationala a fotbalului romanesc - ne place, nu ne place? - se leaga de echipa din Ghencea. Situatia aceasta tinde sa devina traditionala, atita vreme cit, de ani buni, Steaua a fost in fruntea echipelor romanesti pe plan european, in conditiile in care luptele din campionat sint mult mai echilibrate. Diriguitorii din Ghencea au folosit toate mijloacele - poate chiar neortodoxe - pentru a-si adjudeca ultimele titluri nationale, dupa o lupta pe viata si pe moarte cu Rapid si Dinamo, dar in Europa, parca mereu Steaua a fost sefa. Fata de ansamblul ultimilor ani, evolutia stralucitoare a giulestenilor in sezonul incheiat al Cupei UEFA este o exceptie. Paradoxul este cu atit mai mare cu cit este destul de vechi: in toamna anului 1999, de pilda, Steaua trecea printr-una dintre cele mai proaste pase in campionatul intern. Dar la citva timp dupa ce fusese pusa la colt de Petrolul (in Ghencea, scor 1-