Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a „cumpărat” Israelul evreii din România pe vremea comuniștilor: valize de bani pe ruta Ierusalim-București

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 februarie 2013 ·

Timp de decenii, statul Israel a operat prin canale clandestine pentru a “cumpăra" evreii din România, povesteşte Yacov (Yasha) Kedmi, fostul şef al “Nativ", agenţia de informaţii responsabilă de menţinerea legăturilor şi oferirea de asistenţă şi protecţie evreilor din URSS şi Europa de Est, într-un interviu acordat Israel Defence Magazine,. Acesta îşi aminteşte de valizele de bani care au călătorit pe ruta Ierusalim-Bucureşti şi de oamenii curajoşi din spatele acestei importante misiuni.

În acei ani, deşi România era o ţară comunistă, afacerile se desfăşurau în conformitate cu cele mai elementare principii ale capitalismului: România oferea “bunurile", iar Israelul le cumpăra.

Începând cu sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial până la prăbuşirea blocului comunist, statul Israel, asistat şi, uneori, finanţat de către US Jewish Joint Distribution Committee (JDC), a plătit autorităţilor române (în baza unui anumit tarif) pentru fiecare cetăţean român de origine evreiască. În schimb, acestor cetăţeni li s-a permis ieşirea din ţară şi emigrarea în Israel.

Misiunea ce a durat zeci de ani s-a aflat în responsabilitatea “Nativ", agenţia de informaţii responsabilă de menţinerea legăturilor şi furnizarea de asistenţă şi protecţie a evreilor din URSS şi Europa de Est. În fruntea acesteia se afla Shaike Dan, născut în Basarabia în 1909 şi unul dintre fondatorii “Nativ" care, timp de mulţi ani, a servit drept cel mai important reprezentant al agenţiei în Europa de Est.

“Am ajuns la un acord cu ei pentru o anumită cotă de evrei în fiecare an. Eram principala sursă de valută pentru serviciile de informaţii româneşti. Uneori am plătit în cec, alteori în numerar - totul din bănci elveţiene", îşi aminteşte Yacov ( “Yasha") Kedmi. Kedmi a servit ca şef al “Nativ" între 1992 şi 1999, imediat după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

“De-a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 45 minute
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Klaus Iohannis s-a întâlnit la Casa Albă - SUA cu președintele Joe Biden

Ziua Constanta acum 30 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden. Şeful statului român efectuează o vizită de lucru la Washington, unde, în cursul zilei de miercuri, va primi Distinguished Interna

Ana Bogdan, start cu dreptul în turneul WTA 1000 de la Roma » A învins o finalistă de Grand Slam

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ana Bogdan, 31 de ani, 63 WTA, a depășit runda inaugurală a turneului de la Roma, impunându-se cu 6-4, 6-1 în fața canadiencei Leylah Fernandez, 21 de ani, 34 WTA. cu 5 lovituri câștigătoare și 6 greșeli neforțate și un joc îngrijit Este o victorie

De ce și-a făcut Maia Sandu pașaport românesc. Explicațiile date unui jurnalist rus

Ziare.com acum o ora
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist rus şi creator de conţinut pe YouTube Iuri Dudi - inclus în martie 2022 pe lista ”agenţilor străini” de autorităţile de la Moscova - că şi-a redobâ

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum o ora
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum o ora
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°