Directia Generala a Finantelor Publice • Chiar daca Finantele reusesc cu greu sa valorifice bunurile scoase la licitatie, ieri a fost o zi de exceptie, fiind vandute bunuri in valoare de 2 miliarde de lei vechi
Autoritatile fiscale din judetul Iasi au reusit sa vanda ieri, in cadrul mai multor licitatii publice, bunuri aflate sub sechestru de la societatile din Iasi cu datorii in valoare totala de peste 200.000 de lei. Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Iasi a reusit astfel sa recupereze din debitele inregistrate la bugetul consolidat al statului de societatea Moldoforest SRL si SC Ruedas SRL si de o persoana fizica. Pentru a putea vinde din bunurile aflate sub sechestru de la SC Ruedas SRL, in valoare de 13.611 lei, DGFP a trebuit sa organizeze in ultimele luni patru licitatii. Ieri, unul dintre ofertanti, o societate din Iasi, a cumparat in cadrul acestei licitatii piese de schimb la pretul de 11.252 lei. De asemenea, 5 ofertanti, persoane fizice si juridice, au concurat pentru bunuri de 21.033 lei pe care Fiscul le vinde pentru a recupera datoriile inregistrate de SC Moldoforest SRL. Cea mai mare vanzare reusita ieri de DGFP Iasi, in cadrul unei licitatii publice, a fost de 189.000 de lei. Elena Gradinaru a ramas fara un apartament cu trei camere, pentru care au licitat trei persoane fizice din Iasi.
Cu toate ca ziua de 5 aprilie a fost una foarte reusita din punctul de vedere al valorificarilor pentru Fiscul iesean, de obicei datoriile sunt recuperate in foarte mica masura prin aceasta procedura. Recuperarea datoriilor de la contribuabilii debitori din judetul Iasi, atat persoane fizice, cat si juridice, prin masuri de executare silita, se face in principal din transmiterea somatiilor catre datornici de DGFP Iasi. Metoda aceasta aduce rezultate, aproape jumatate din incasarile de la executari silite fiind realizate din tra