Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un şmecher puţin mai sărac

Publicat in Adevarul, vineri 15 iulie 2011 ·

Acum exact şase ani era trimis în judecată unul dintre cele mai grele dosare anticorupţie din Banat: "Electrica". Mai mulţi şmecheri au vândut firmei de stat, pe atunci, tot felul de chinezării la suprapreţ. Au pus etichete cu numele unor firme cunoscute pe obiecte fără valoare şi le-au vândut companiei de electricitate la preţuri incredibile.

Paguba, de peste 200 de miliarde de lei vechi, a fost fără precedent la vremea aceea. Probabil că şi acum plătim pentru ea în factura lunară de electricitate. Ministru al Economiei era Dan Ioan Popescu şi unii dintre cei audiaţi în dosar au susţinut că DIP nu era străin de afacere.

Şeful de atunci al DNA Timişoara, controversatul Vasile Vlad Speriusi, s-a ascuns în chichiţe procedurale şi posibila implicare a lui DIP în escrocheria de sute de miliarde a fost plimbată prin Ministerul Public, până când s-a pierdut în ceaţă. O şmecherie devenită banalitate pentru Justiţia din România. Apoi DIP s-a retras tiptil de pe scenă, în culise.

Joi, 14 iulie 2011, numele lui a apărut din nou în faţa publicului, după ce o instanţă a decis să-l lase mai sărac cu aproape un milion de euro. Judecătorii care au luat decizia sunt de părere că fostul ministru nu poate justifica peste patru milioane de lei din propria avere. DIP poate ataca decizia şi a anunţat deja că va face asta.

Nu vom afla niciodată dacă milionul de euro pe care Justiţia vrea să-l confişte de la DIP e făcut în afacerea Electrica. Un lucru este însă cert: Dan Ioan Popescu nu e un om sărac. Este unul dintre cei cocoţaţi la vârful statului român şi conectaţi la resurse uriaşe. Cu alte cuvine, a fost şef pe borcanul cu miere, însă nu vom afla niciodată cu certitudine cât de mult şi-a băgat mâna în el.

Dar ştim cu certitudine că poate să plătească acum cea mai bună asistenţă judiciară din România. Aşa că nu este cazul să-i plângem de milă. Are acces la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 35 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 33 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 54 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°