Pe scurt, universul lui Jeff Vandermeer arata cam asa: „Aratarile de pe pamant se tarau si aratarile din cer zburau cu o nepricepere nevertebrata, in verme ce aratarile din apa galgaiau si clipoceau si-si cantau singure cu o tristete bolborositoare”. („Veniss Underground”, Tritonic, 2006)
Lumea lui Jeff
Cv-urile de pe site-urile lui Vandermeer sustin, fara modestie, ca multa lume il considera - aproape toata lumea, ce mai! - unul dintre cei mai buni autori fantastici ai planetei, ca Jeff se va ocupa de ecranizari ale unor povestiri ale sale, ca Jeff umbla pe tot mapamondul cu turneuri si conferinte.
Un scriitor care nu se cramponeaza in imaginea artistului inchis in birou, dedicat, trup si suflet, cuvantului scris.
Pentru autorii de felul sau, cartile sunt doar o parte a creatiei, strans legata de altele (precum BD-urile sau graphic novel-urile), iar literatura este un mijloc de expresie care duce catre experimente cel putin la fel de amuzante, sau de banoase (clipuri postate pe Net sau chiar filme cu bugete serioase).
Ciudatenia Vandermeer
Cu ce se ocupa Jeff nu e, insa, foarte relevant. Abia partea cu „unul dintre cei mai buni autori fantastici ai planetei” poate sa devina interesanta. Renuntand la „cel mai” si la ierarhii relative, voi spune doar ca sunt motive ca Vandermeer sa treaca, intr-adevar, drept un autor fantastic. Sau, in orice caz, drept unul iesit din comun.
Greu de incadrat intr-un gen, pentru ca „Veniss Underground”, tradus anul trecut la Editura Tritonic, nu tine nici de fantasy asa cum ne-a obisnuit Tolkien, nici de S.F., cum ne-a invatat Philip K. Dick, nici de cyberpunk, precum Gibson, nici de distopii sociale, precum Orwell.
E cate ceva din fiecare, cu basme inocente si cosmaruri bioingineresti, cu Alice in tara lui Lewiss Caroll dar si cu abominatiile C
