Florin Iacab a preferat o afacere mai mică, dar cu posibilitatea de a fi alături de familie. În medie, fiecare al treilea braşovean care intră în ciocolaterie ajunge să şi cumpere. Vânzarea medie pe client este de 50 de lei
Braşoveanul Florin Iacab (foto) a lăsat în spate 15 ani de management în multinaţionalele farmaceutice şi şi-a deschis, la Braşov, o ciocolaterie. „Sunt mai multe motive pentru care am preferat să facem acest business mic, de familie, dar în primul rând e faptul că am preferat să am grijă de sănătatea mea”, povesteşte antreprenorul. „Ajunsesem să îmi văd familia doar în week-end-uri, copiii creşteau, iar eu eram tot pe drumuri”, mai spune Iacab.
Bărbaţii, principalii cumpărători
Anul trecut, antreprenorul a deschis ciocolateria Leonidas din Braşov. „Investiţia iniţială a fost de 35.000 de euro şi ne-am programat recuperarea investiţiei în trei ani”. „Cea mai bună perioadă de vânzări sunt sărbătorile, în principal cele de iarnă. Merge bine şi de Valentine`s Day, de Dragobete, de 1 şi 8 martie, dar de Paşte nu mai e acelaşi lucru. În magazin nu vin doamnele, pentru că ele sunt la regim, dar să ştiţi că vin domni care se respectă, care apreciază o ciocolată bună şi care, deşi sunt la regim, au primit recomandări din partea nutriţioniştilor să consume ciocolată bună într-o anumită măsură. Mereu am spus că ciocolata e bună, e recomandată, dar important este să o consumi într-o cantitate care să nu îţi facă rău”, a mai spus antreprenorul.
Totuşi, Iacab spune că nu din clienţii din magazin îşi acoperă costurile. „Avem clienţi corporate care doresc să achiziţioneze ciocolată şi oferă cadouri sau le consumă în board-urile de conducere. Şi hotelurile cumpără pentru a oferi clienţilor în cadrul serviciilor oferite sau ca şi desert. În vara aceasta ne dorim să ne axăm mai mult pe segmentul turiştilor, dar nu vom lăsa ni