Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evacuaţi din cauza autostrăzii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 9 mai 2009 ·

Scandal de proporţii, ieri dimineaţă, în localitatea Bărcăneşti. Cu noaptea în cap, cele 10 familii care au casele pe traseul Autostrăzii Bucureşti - Braşov, au dat buzna în Primărie. Motivul? Oamenii ar trebui să-şi facă bagajele şi să evacueze locuinţele. Aşa reiese din notificările primite joi seară de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi(CNADNR).

În respectivele adrese, cele 10 familii sunt înştiinţate că trebuie să evacueze locuinţele, care ulterior vor fi demolate.

Oamenii sunt trimişi însă să se mute în câte un apartament din Ploieşti, confort II cu două camere. Aici, ei vor sta cu chirie, urmând ca ulterior să primească banii pentru case de la CNADNR. Oamenii sunt scandalizaţi şi de banii pe care îi vor primi la schimb.

CALCULE ÎN FAVOAREA STATULUI

Evaluările imobilelor sunt făcute în 2006, cea mai mică fiind de 700 de milioane vechi, iar cea mai mare de 4,3 miliarde de lei. Un metru pătrat de teren este evaluat la 18 euro. "Păi acum se vinde şi cu 80 de euro metrul pătrat aici. Cum să accept această evaluare", ne-a spus unul dintre cetăţenii revoltaţi.

Familia Savu de exemplu, care este formată din şapte persoane, locuieşte într-o casă care stă pe traseul autostrăzii şi ar urma să fie demolată. Oamenii ar urma să primească 217.897 de lei pentru 1.043 metri pătraţi de teren şi locuinţa care are suprafaţă construibilă de 120 mp. "Ce să fac eu cu banii ăştia? O casă aici costă minimum 100.000 de euro. Unde mă duc în apartamentul ăla, unde duc animalele, cum ne înghesuim?" se întreba Ion Savu.

Cum notificările sunt trimise de pe data de 30 aprilie, şi se precizează că în termen de cinci zile trebuie să plece, de azi, oamenii ar trebui să evacueze locuinţele. Sunt însă decişi să nu facă acest lucru. "Trebuie să existe şi victime colaterale. Vom sta de vorbă cu oamenii şi le vom explica cât d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum 54 minute
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum 58 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Premierul Ciolacu: „Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului vom avea o inflaţie sub 5%”. Isărescu: Conduita politicii fiscale constituie o sursă majoră de riscuri la adresainflației

HotNews acum 16 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia era de peste 10%, iar pe finalul ac

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

BREAKING | Antena 1 dă în judecată PRO TV, împreună cu Chefii Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu

Cancan acum o ora
Continuă scandalul între Antena 1 și cei trei chefi, însă acum este vizat și postul de televiziune la care au plecat Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu. Antena Group a dat în judecată atât jurații MasterChef, cât și Pro TV-ul. Va

Antrenorul Fatih Terim pleacă de la Panathinaikos, după ce a fost învins categoric de Răzvan Lucescu

HotNews acum o ora
Panathinaikos s-a aflat în lupta pentru titlu până aproape de finalul sezonului, dar a pierdut trei meciuri la rând și antrenorul Fatih Terim a luat decizia de a părăsi gruparea din campionatul Greciei. Fatih TerimFoto: Giannis Papanikos / Zuma Pres

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Provocare FATALĂ: Un adolescent de 14 ani a murit după ce a mâncat un chips ultra picant / Ce arată autopsia

Gandul acum 30 minute
Un adolescent în vârstă de 14 ani din America a murit, după ce a participat la o provocare controversată care consta în a mânca un chips extrem de picant. Americanul a murit după ce a participat la provocarea „One Chip Challenge” pe rețelele de soci

Consiliul Europei adoptă primul tratat internațional privind inteligența artificială

Ziua Constanta acum 17 minute
Consiliul Europei a adoptat vineri primul tratat internaţional obligatoriu din punct de vedere juridic menit să asigure respectarea drepturilor omului, a statului de drept şi a standardelor juridice privind democraţia în utilizarea sistemelor de int

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°