Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ING investeşte 250 mil. euro în centrul de servicii de la Cluj

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 septembrie 2010 ·

Olandezii de la ING vor să investească 250 mil. euro în următorii zece ani în dezvoltarea centrului regional de servicii pentru clienţi din Cluj-Napoca, unde vor fi angajaţi o mie de oameni până în 2013.

"Încercăm să consolidăm procesele operaţionale desfăşurate în prezent în şapte ţări din Europa Centrală şi de Est într-un singur loc. Acest transfer de activitate va însemna în cele din urmă costuri reduse şi implicit preţuri mai mici la poliţele de asigurare", a declarat Tom McInerney, directorul de operaţiuni al diviziei de asigurări a ING Group.

Clujul a fost ales după o analiză a mai multor locaţii din Europa Centrală şi de Est datorită faptului că oraşul este un centru universitar cu peste 100.000 de studenţi, dintre care vor fi recrutaţi viitorii angajaţi.

Angajaţii centrului deschis la Cluj vor lucra în momentul în care activitatea va atinge capacitatea maximă pentru clienţii diviziei de asigurări a ING din ţări precum România, Cehia, Slovacia, Polonia sau Ungaria. În prezent, la Cluj sunt angajaţi 120 de oameni care se ocupă cu procesarea poliţelor de asigurări de viaţă pentru companiile grupului din Cehia şi Slovacia. Majoritatea acestora sunt români, dar există şi salariaţi cehi, de exemplu.

Totodată McInerney spune că operaţiunile din România ale grupului se vor concentra în continuare pe segmentul de asigurări de viaţă şi pensii private, dacă pe alte pieţe compania desfăşoară activităţi şi pe alte segmente ale pieţei, cum ar fi asigurările auto şi property. El apreciază că piaţa de asigurări de viaţă din România este atractivă pentru companiile de profil în condiţiile în care valoarea primelor subscrise pe acest segment reprezintă doar 0,3% din Produsul Intern Brut (PIB), comparativ cu o medie de 4% din PIB în ţările dezvoltate.

"În România, asigurările de viaţă au o pondere de doar 0,3% din PIB, comparativ cu o me

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 42 minute
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 3 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

VIDEO Vot masiv, dar simbolic pentru ca Palestina să devină membru ONU / Ambasadorul Israelului a distrus un exemplar al Cartei ONU cu un tocător de hârtie

HotNews acum 2 ore
Înfuriind Israelul, o majoritate covârșitoare a Adunării Generale a ONU a hotărât vineri că palestinienii merită statut de membri cu drepturi depline în organizație, acordându-le unele drepturi suplimentare, în timp ce SUA s-au abținut, relatează Re

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 39 minute
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Un tânăr s-a ARUNCAT de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște

Gandul acum o ora
Tragedie, vineri seara, în județul Dâmbovița! Un tânăr a murit după ce s-a aruncat de la primul etaj al Spitalului Județean Târgoviște. A decedat pe loc. „Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați prin SNUAU 112 cu priv

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 18 minute
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 5 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 10 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 4 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

14°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°