Rămăsesem datoare cu ceremonia de deschidere. Unii au vazut-o pe internet, alţii - ca mine - mai norocoşi, pe Canal+ (postul acela de nu dublează filmele - ha! ha!) care a transmis în clar, cum se zice pe aici, adică necodat, cum mai făcea şi HBO-ul în România.

Fireşte că totul s-a învârtit în jurul marelui trofeu mediatic care este Robert de Niro, preşedintele juriliul din acest an, perfect ca imagine, cu condiţia să nu-l pui să vorbească.

La conferinţa de presă dinaintea ceremoniei de deschidere italianul Bernardo Bertolucci, excelent orator şi povestitor, glumea cu jurnaliştii că nimeni nu trebuie să se aştepte ca De Niro să spună ceva când acesta din urmă îi va înmâna premiul Palme d'Honneur (pe care chiar Bertolucci l-a distribuit în „Novecento" alături de zveltul, pe atunci, Depardieu).

Până la urmă, trofeul Palme d'Honneur, i-a fost înmânat lui Bertolucci de Gilles Jacob, legendă vie a Festivalului şi directorul acestuia, care i-a adus un omagiu şi Mariei Schneider, (înfrântă de un cancer, în februarie).

Italianul de geniu care ne-a dăruit „Ultimul împărat" şi „Visătorii", a avut o primă replică genială: „Habemus Palma" ca replică la titlul regizorului italian Ninno Moretti, „Habemus Papam".

Apoi, Jacob le-a urat italienilor să aibă energie, să critice şi să se indigneze. Nu degeaba e socotit poet şi interesat de politică! La el, la Visconti şi la De Sica, prefer să uit că au fost marxişti...

Înduioşătoare a fost sala care l-a ovaţionat pe Bertolucci stând în picioare, în vreme ce regizorul italian era în scaunul rulant, dar cum cu ironie menţiona într-un interviu despre recondiţionarea peliculei „Conformistul": „Mai bine mă recondiţionau pe mine...". Se cunoaşte că e fiu de critic de cinema, un fel de echivalent al lui Nae Caranfil, cu umor şi stil.

Dar să ne întoarcem la De Niro, de la care nici un mare jurnalist ca Mi